Cu ocazia sfintei Liturghii duminicale a comunității greco-catolice, Pr. Igor Plevschi a fost instalat cu titlul de paroh. Decretul episcopului a fost citit de Pr. dr. Petru Ciobanu, cancelar diecezan, iar Mons. Cesare Lodeserto, vicar general, l-a prezentat comunității pe noul păstor și a transmis și cuvântul de salut al PS Anton Coșa.
Pr. Igor Plevschi îi urmează Pr. Roman Popravka, care se întoarce în Ucraina. În timpul ceremoniei, vicarul general a transmis mesajul de salut și recunoștința episcopului de Chișinău adresat fostului paroh, pentru întreaga muncă depusă până acum.
Pr. Igor Plevschi va fi „capelan” al Misiunii pentru grija sufletelor credincioșilor greco-catolici prezenți în Moldova, asumându-și și titlul de paroh al Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” din Chișinău.
Comunitatea greco-catolică va continua să celebreze liturghiile în Catedrala „Providența Divină”, datorită și unui acord de colaborare semnat între Pr. Mihai Balan și Pr. Igor Plevschi.
„Cu siguranță, Pr. Igor va îndeplini o slujire fructuoasă - a spus PS Anton Coșa - pentru că este tânăr și a manifestat întotdeauna o atitudine de disponibilitate în viața parohiei. Misiunea care a primit-o în calitate de capelan al Misiunii pentru grija sufletelor îi va permite să-și extindă slujirea pastorală dincolo de parohie și să implice noi credincioși”.
C. L.