Marţi, 2 iulie la sediul Episcopiei de Chişinău a avut loc Întâlnirea Consiliului Pastoral al Diecezei de Chişinău, la care au participat preoţi şi persoane consacrate care activează în Dieceză, dar şi laici implicaţi în activităţi social-pastorale. Întâlnirea a avut ca temă atât o retrospectivă asupra perioadei care a trecut din Anul Credinţei, dar şi o privire de perspectivă asupra unui nou an pastoral diecezan.

 

Programul a început cu o reflexie a Episcopului de Chişinău, intitulată „Un dar şi o Provocare pentru păstori”, în care Preasfinţitul a reamintitit că acest An al Credinţei, dincolo de a fi o oportunitate de a intra mai profund în viaţa noastră spirituală şi mai ales, de a redescoperi frumuseţea şi bogăţia credinţei noastre creştine, constitue şi o provocare, o analiză necesară personală din partea oricărui preot mai ales, deoarece de la aceştia ar trebui să înceapă orice revoluţie spirituală a poporului nostru.

 

„Da, lumea s-a îndepărtat tot mai mult de rădăcinile religioase, creând în felul acesta două lumi care nu mai comunică: cea aşa-zis laică şi cea eclezială; una fondată, se spune, pe raţiune iar cealaltă pe credinţă; şi avem impresia unei pierderi totale a rolului nostru de preoţi: nu mai suntem mediatori, deoarece pare că nu mai este nimic de mediat. Şi ne trezim aproape străini, în această cetate pământească, şi începem să simţim o criză de identitate personală şi poate, ceea ce e mai rău, să punem la îndoială identitatea şi însuşi rolul Bisericii în istoria contemporană”, a punctat Episcopul.

 

Mons. Coşa a mai reiterat necesitatea oricărui preot de a se identifica cu Cristos nu printr-un manageriat bine organizat, căt mai ales prin însăşi Kenoza (jertfa totală) asumată de Cristos  pe cruce.

„Dragi confraţi, oare chiar se prăbuşesc toate astăzi? Nu!!!! Am putea spune că acestea sunt zorile care-l vestesc pe Cel Înviat. Iar acest an al credinţei, poate deveni pentru noi nu o provocare distructibilă ci un dar care se transformă în har”a concluzionat Episcopul.

 

Celelalte două momente au fost moderate de mons. Benone Farcaş împreună cu decanii din regiunile Diecezei, fiind în realitate un arc de intervenţii din partea preoţilor din cele trei decanate privind îndeplinirea proiectelor social-pastorale în parohii, din partea persoanelor consacrate, precum şi a Comisiei pentru Pastorala Socială, împreună cu directorul Caritas şi directorul Fides.

 

Al treilea moment al întâlnirii a fost dedicat trasării unor coordonate pentru pregătirea noului An Pastoral diecezan şi a tematicii sale principale. La propunerea Preasfinţitului Anton, cu unanimitate de voturi a fost adoptată hotărârea de a continua pentru încă un An Pastorale aprofundarea virtuţii credinţei având un itinerar mai concret şi adaptat specificului comunităţii de credinţă din Moldova. În acest sens a fost numit un Secretariat al Consiliului Pastoral format din pr. Vasile Cohanovschi, pr. greco-catolic Igor Plevschi, diacon Edgar Vulpe şi Irina Corobcenco, care va colecta propunerile venite din Dieceză.

 

La sfârşitul Întâlnirii, Preasfinţitul Coşa a mai accentuat necesitatea unei deschideri sistematice a Bisericii Catolice din Moldova către destinaţii pastorale bine-definite în societatea moldovenească: spitale, armată, penitenciare, şcoli şi universităţi, precum şi intensificarea şi concretizarea raporturilor de apropiere faţă de celelalte Biserici creştine din R. Moldova, dar exclusiv în contextul normelor stabilite de Magisteriul Bisericii în acest sens. Întâlnirea Consiliului Pastoral s-a terminat cu o agapă frăţească.