Marţi, 12 noimbrie, la Centrul European „Ioan Paul al II-lea” a avut loc Întâlnirea de toamnă a preoţilor, moment de analiză şi speranţă asupra vieţii de credinţă din Dieceza de Chişinău. Întâlnirea a fost deschisă cu o meditaţie introductivă „Promovarea spiritului dorit şi recomandat de Papa Francisc în slujirea preoţească”, pe baza unui material redactat de pr. Cristinel Fodor din Dieceza de Iaşi.

 

Pe ordinea de zi au figurat prezentarea Noului An Pastoral 2013 – 2014, Discuţii comentarii şi precizări pe marginea acestei tematici, Perspectivele colaborării între Dieceza de Chişinău şi Renovabis, invitaţi fiind pr. Stefan Dartmann, preşedintele Fundaţiei şi dr. Monika Kleck, coordonator pentru Moldova, precum şi prezentarea activităţilor pastorale la nivel de decanate.

 

Noul An Pastoral este în realitate o continuare a parcursului Anului Credinţei 2013, având motto-ul „Lumina Credinţei – Marele Dar adus de Isus”, alegerea acestei teme aflându-şi motivaţia chiar în faptul apariţiei noii enciclice Lumen Fidei şi în insistenţa noului Papă asupra acestei teme. Trebuie precizat că Papa Francisc consideră credinţa Bisericii şi a creştinilor cuvântul cel mai urgent pentru omul de astăzi, vestirea cea mai necesară de făcut pentru a reactiva speranţă, pentru a da forţa necesară pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

 

„Trebuie să fie clar că acest program pastoral nu este un scop în sine ci un mijloc ce ne ajută să acţionăm unitar pe acest spaţiu al bisericii noastre locale, în vederea atingerii acelui scop pe care l-am stabilit împreună, oferind credincioşilor noştri posibilitatea să crească în credinţă, să o preţuiască şi să o susţină necontenit prin co-participare la viaţa de credinţă a comunităţii” se arată deja în preambulul programului, cu specificarea că el trebuie urmat cu coerenţă, conştiinciozitate şi având ca bază a oricărei activităţi parohiale Celebrarea Euharistiei, culmea şi izvorul vieţii bisericeşti.

 

Noul Program Pastoral Diecezan constitue de facto şi o reflexie atentă asupra tematicii credinţei în viaţa individuală şi a Bisericii, transpunerea ei într-o viaţă autentică de caritate, rolul formativ al catehezei, dar mai ales aspecte practice care privesc viaţa Bisericii Catolice din Moldova şi piste concrete de urmărit pentru îndeplinirea sa.