Vara este anotimpul vacanţelor, al refacerii forţelor, al odihnei şi al recreerii. Şi sufletul are nevoie de reîmprospătare şi de refacere, mai ales cel al slujitorilor altarului. Iar acest lucru este mai uşor de realizat în ambiente specifice, acolo unde acelaşi suflet este ajutat să devină mai puternic, mai plin de energie spirituală.
Acesta este principiul care ghidează vacanţele episcopului de Chişinău, PS Anton Coşa. Ca şi în fiecare an, şi în 2014 păstorul diecezei noastre, profund ataşat idealului lui Cristos: „Un omnes unum sint” (In 17,11), împreună cu alţi episcopi prieteni ai Mişcării focolarilor, a aprofundat această spiritualitate de comuniune şi de realizare a unităţii.
Astfel, între 29 iulie – 7 august 2014, la Trento, pe colina Centrului Mariapoli din Cadine, 52 de episcopi, provenind din întreaga lume, trăiesc o experienţă de rugăciune, de împărtăşire a experienţei de păstori ai Bisericii, de colegialitate, de ascultare reciprocă, de viaţă de familie, dorind prin acesta să fie în sintonie cu linia evanghelică a Papei Francisc şi cu invitaţia sa de a ieşi şi a întâlni periferiile sociale şi existenţiale ale omenirii.
Întâlnirea, care are ca tematică: „Euharistia, mister al comuniunii”, a început cu trei zile de reculegere. Pe lângă aprofundarea dimensiunii sacramentale a prezenţei lui Isus printre noi, se doreşte evidenţierea vieţii noi care izvorăşte printre cei care primesc Euharistia: iubirea reciprocă ce nu ne face să-l iubim doar pe aproapele nostru ca pe noi înşine, ci şi dieceza altuia ca pe propria, patria, etnia, neamul altuia ca pe cele proprii.
Întâlnirea, care face parte dintr-o serie de iniţiative ale Chiarei Lubich, originară din Trento, fondatoarea Mişcării focolarilor şi ale Mons. Klaus Hemmerle, episcop de Aquisgrana, este moderată de Mons. Francis Xavier Kriengsak Kovithavanij, episcop de Bangkok, Thailanda. Este o întâlnire-reflecţie şi întâlnire-împărtăşire despre sfidările prezente ale Bisericii aşa cum sunt ele prezente pe fiecare continent. Întâlnirea este şi o bună ocazie d a cunoaşte Trento, cu bogata sa moştenire culturală, religioasă şi cu frumoasele sale peisaje.
Sâmbătă, 2 august, după ce au vizitat muzeul diecezan, episcopii participanţi la întâlnire s-au adunat în domul din Trento, unde au participat, alături de arhiepiscopul Luigi Bressan, la Liturghia prefestivă de la ora 19.00, prezidată de trei cardinali prezenţi la această întrunire.
La Cadine a venit, pentru a se întâlni cu cei 52 de episcopi, actualul preşedinte al Mişcării focolarilor, Maria Voce, şi co-preşedintele, pr. Giancarlo Faletti.