Peste 250 delegaţi din partea Conferinţelor episcopale, mişcărilor şi asociaţiilor de tineret s-au reunit la Rocca di Papa (Roma, Italia) pentru Întâlnirea internaţională despre Zilele Mondiale ale Tineretului – Madrid 2011 & Rio 2013 organizat de Consiliului Pontifical pentru Laici, în perioada 28 martie – 1 aprilie 2012, la care a participat din partea Diecezei de Chişinăi pr. Sergio Bellarmin, Coordonatorul Comisiei Diecezane pentru Pastorala tinerilor.
Prima zi a fost dedicată evaluării şi mărturiilor despre Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid care a fost definită de Sfântul Părinte ca fiind „o adevărată cascadă de lumină şi speranţă”. A doua zi a fost dedicată discuţiilor legate de aspectele pastorale ale ZMT Rio 2013. Comitetul de organizare al ZMT Rio 2013 a fost prezent la această întâlnire şi a expus delegaţiilor internaţionale aspectele logistice ale Intâlnirii de la Rio.
Cea de-a treia zi a întâlnirii a avut ca tema „Formarea tinerilor – o misiune prioritară pentru Biserică”. Prin intermediul conferinţelor, a discuţiilor şi a schimbului de experienţe între participanţi s-a încercat să se aprofundeze modalităţile prin care responsabilii cu pastoraţia tineretului răspund la provocările actuale ale educaţiei.
În încheierea întâlnirii, în Duminica Floriilor, delegaţii au participat la Sfânta Liturghie pentru cea de-a XXVII-a Zi Mondială a Tineretului, celebrată în Piaţa Sfântul Petru de Papa Benedict al XVI-lea.
Responsabilii cu pastoraţia tineretului din partea Conferinţelor Episcopale, a mişcărilor şi asociaţiilor de tineret la nivel internaţional sunt deja obişnuiţi cu acest tip de întâlnire între două celebrări internaţionale ale ZMT, fiind un timp pentru aprofundarea tematicilor referitoare la tineri dar şi de împărtăşire a diverselor experienţe pastorale. Cu gândul îndreptat spre următorul Sinod al Episcopilor despre noua evanghelizare şi spre Anul Credinţei, delegaţii, întăriţi în credinţă de experienţa de la ZMT Madrid, se pregătesc pentru un reînnoit răspuns la chemarea lui Cristos: „Mergeţi în toată lumea şi faceţi ucenici toate popoarele” (Mt 28,10) – tema Zilei Mondiale a Tineretului de la Rio.
pr. Sergio Bellarmin