Duminică, 7 ianuarie 2018, ziua în care, în Biserica universală, era sărbătorit Botezul Domnului, iar conform calendarului iulian este sărbătorită Naşterea Mântuitorului, la Stăuceni şi-au dat întâlnire comunităţile călugăreşti din Decanatul de Centru, dorind ca, printr-un program de colinde şi de recreere să încheie Timpul binecuvântat al Crăciunului. Întâlnirea a început cu o rugăciune către Pruncul Isus, după care fraţii salezieni au organizat câteva jocuri, iar apoi fiecare congregaţie a interpretat câte un colind. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă comunitără, menită să întărească şi mai mult comuniunea între participanţi.

Sr. Florenţa Jitaru