Fundația „Optima fide” are un domeniu de activitate caritabilă mai deosebit, fiind concentrată asupra reabilitării persoanelor care suferă de dependență de alcool sau droguri. Directorul fundației, Ion Reveneală, ne-a oferit un interviu în care ne-a relatat despre activitatea și principiile organizației.
Ce sentiment are un credincios aflat în slujba celor ce suferă? Activitatea dumneavoastră în Fundația „Optima fide” este o profesie sau o slujire?
Când vezi că cineva suferă cu adevărat, din propria experiență că creștin, în acel moment, în primul rând, îți sunt atinse emoțiile, sentimentele de natură umană și încerci să fii aproape de suferințele lui, atât moral cât și spiritual, aducând în față Tatălui Ceresc greutățile dincolo de puterile lui.
Această experiență de slujire și încurajare, pentru cei ce sunt în suferință ne mărturisește Sf. Apostol Pavel 2 Cor. 1:1-9: “Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul oricărei încurajări, Cel Care ne încurajează în toate necazurile noastre, pentru a-i putea încuraja pe cei ce sunt în orice necaz, cu încurajarea cu care noi înşine suntem încurajaţi de Dumnezeu…”
În domeniul în care activează Fundația “Optimă Fide” profesionalismul este indispensabil dar pe lângă acesta este necesară vocația și perceperea profundă a valorii vieții umane și sensul acesteia.
Papa Francisc spune că adevărata caritate este aceea ce atinge trupul suferind al săracilor. Dumneavoastră cum faceți asta?
Eu, îi urmez exemplul. Papa Francisc a deschis larg ușile săracilor și suferinzilor, la fel și Fundația noastră primește și deseori îi hrănește pe cei nevoiași. De asemenea, una din metodele de pe care le implementăm în acțiunile noastre de zi cu zi este evanghelizarea. Consider necesar aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu în efectuarea carității. Acesta, are de cele mai multe ori puterea miraculoasă de a vindecă din interior.
Evanghelia ne poartă pe drumurile pocăiților, pentru că să iubim, să dăm, să slujim. Credeți că ceea ce face Biserica în Republica Moldova pentru săraci este încă puțin sau că ar trebui să facem mai mult?
Consider că fiind creștini trebuie să urmăm și să luăm exemplul lui Cristos. Isus ne învață să fim buni și să ne iubim aproapele, El mereu era printre săraci, îi iubea, vindecă și niciodată nu s-a oprit, nici atunci când a fost răstignit. Republica Moldova este o țară cu multă sărăcie și Biserica este o pârghie importantă în lupta cu această. Dar Biserica nu este singură, fiecare din noi trebuie să-i fie sprijin și ajutor.
Aveți o familie, și întorcându-vă acasă la sfârșitul unei zile petrecute lângă cei ce suferă, ce spuneți familiei dvs.?
Fundația “Optimă Fide” în cadrul serviciilor sociale operează cu date cu caracter personal a fiecărui beneficiar și asigura confidențialitate lor. Din aceste considerente acasă vorbim în rugăciune ,, ...te rugăm Doamne să ai grijă și de cei care au mai mare nevoie de bunătatea ta...,,.
Frații pe care îi slujiți în fiecare zi ar putea fi fără credință sau să trăiască o altă religie. Dar credeți că este important să le vorbiți despre Isus?
După cum Isus Cristos a vindecat tot felul de boli, slăbiciuni, neputință trupească, aducând vindecare și pace în sufletul oamenilor (Matei 4:23, 1 Ioan 3:8, ..) consider important să vorbim despre Isus și povețele Lui. De fapt, eu sunt de părerea că necătând la confesiunile celor care ne înconjoară, vorbind despre Isus, Duhul Sfânt știe cum să acționeze, pentru că “Nebănuite sunt căile Domnului”.
Isus este pentru mine Adevărul ce mă face liber atât spiritual cât și rațional. “Eu sunt Calea, Adevărul și Viață. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). El este Viață și Izvorul care nu va seca niciodată și anume acest Adevăr îmi doresc să-l împărtășesc cu toți cei care mă înconjoară.
Ce loc are rugăciunea, și mai ales rugăciunea în familie, în viața dumneavoastră de credincios catolic ce se ocupă de caritate și de asemenea se află în slujba familiei?
Rugăciunea pentru mine este o forță care atinge puteri infinite provocând pe Tatăl nostru la acțiune. Este un “pod”, dacă doriți, peste care poți trece oricând îți dorești, pe celălalt mal, găsind ceea ce cauți. Când facem rugăciunea în familie, la masă sau înainte de somn, încercăm să încurajăm copilul nostru să facă o rugăciune spontană pentru bunei, prieteni care sunt enumarați fiecare după nume, bolnavi și desigur pisicile cu care se joacă în timpul zilei. Pe nimeni nu scapă. Avem mult de învățat cu câtă sinceritate și serenitate o fac.
