Când vorbim despre sărăcie, ne gândim întotdeauna la condiția socială a celor care nu dețin toate cele necesare pentru un trăi normal și sunt atât de mulți în lume, precum și în Moldova. Dar este corect să recunoaștem că sărăcia este și condiția, așa cum sugerează Evanghelia, celor care sunt săraci în inimă și sentimente. Îmi place să-mi amintesc cum, cu ocazia hirotonirii mele preoțești, am ales această frază evanghelică: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor!”. Săracii sunt cu siguranță cei care nu au nimic, dar și cei care nu reușesc să fie, prin stilul lor de viață, ceea ce cere Evanghelia. Eu însumi, celebrând Euharistia în fiecare zi, îmi dau seama că sunt sărac și că trebuie să fac față sărăciei evanghelice, pe lângă faptul că noi, preoții, începând cu mine, ar trebui să fim mai detașați de lucrurile acestei lumi.

 

 

Ziua Mondială a Săracilor atrage atenția asupra sărăciei reale. Cu siguranță, săracii, așa cum spune Isus, îi avem întotdeauna alături de noi și sunt o realitate cu care trebuie să ne confruntăm în fiecare zi, ca Biserică și în calitate de credincioși. De la acești săraci avem atât de multe de învățat. Mergem la ei să dăruim, dar uităm că avem atât de multe de primit de la ei. Săracii, în ciuda stării lor, au atât de multe să ne învețe, de aceea, și îmi spun asta în primul rând ca preot, trebuie să le dăruim și timp, să-i ascultm, fără grabă și fără superficialitate.

 

 

Ceea ce face Dieceza de Chișinău pentru săraci poate fi văzut de oricine și nu putem să nu luăm în considerare angajamentul multor organizații sociale. Într-adevăr, acesta este prilejul de a mulțumi preoților, persoanelor consacrate și laicilor care fac atât de multe în fiecare zi pentru săraci. De asemenea, trebuie spus că Episcopul nostru, Mons. Anton Coșa, vorbește de ani de zile, adresându-se parohiilor, despre „slujirea carității”. El amintește despre conștientizarea faptului că un credincios Evangheliei în fața unei persoane sărace este în primul rând un „slujitor al celor mai mici” și nu un asistent social. Episcopul vorbește despre „slujire” pentru a apela la un serviciu eclezial și a nu risca să fie doar operatori.

 

 

Săracii trebuie iubiți și slujiți și, mai mult decât de cuvinte, au nevoie de pâine, chiar dacă împreună cu pâinea, înțeleasă ca hrană materială, noi, oamenii credincioși, trebuie să știm și cum să transmitem pâinea Evangheliei, hrana lui Dumnezeu, darul unei credințe care trebuie să însoțească sărăcia lor. Să vedem ce a făcut Isus, care a combinat întotdeauna miracolul carității cu miracolul credinței. Isus a vindecat, dar în același timp a invitat să aibă credință. Isus a împărțit pâini și pești ca să îi hrănească, dar a făcut-o dând pilde minunate care au schimbat viața tuturor celor ce l-au ascultat. Ziua Mondială a Săracilor este punctul culminant al unei slujiri de caritate, de fapt în această zi suntem chemați să ne rugăm pentru săraci, pentru cei care slujesc săracii și să ne rugăm pentru o Biserică care este din ce în ce mai iubitoare în toate expresiile sale, față de săraci. Caritatea este aceea a fiecărei zile, este aceea care se face celor care sunt flămânzi, copiilor, deținuților, femeilor exploatate, migranților, familiilor sărace și tuturor celor care bat la ușa unei biserici care trebuie să fie mereu atentă la apelul săracilor, pentru că la aceeași ușă, la care bat cei nevoiași, Isus bate și el.

 

 

Un dar de la Dumnezeu sărăciei mele. Este școala în care îmi scufund preoția în fiecare zi și mă găsesc sărac printre săraci. Când mă uit la săraci sau la copiii pe care îi îngrijim, mă simt foarte sărac, până la suferință. Mă gândesc la o expresie a Papei Francisc: „De ce el și nu eu!”. Da, de ce el este sărac și eu am de toate? Aș vrea să dau un răspuns cu viața, dar sunt încă prea bogat pentru a înțelege cu adevărat sărăcia la care sunt chemat. Bunul Dumnezeu să mă ierte...