Cum apreciaţi perioada istorică în timpul căreia aţi slujit în Moldova?

Să nu uităm că a fost o perioadă predominată nu atât de un ateism care promova lipsa de Dumnezeu cât un ateism revoltător, care lupta cu fiecare om care avea legătură cu Biserica. Acela care  chema preotul acasă sau la cimitir era numit om antisovietic. Dacă nu ar fi avut loc schimbările din anii 90, nu ştiu unde m-aş afla acum. Niciodată nu eram un om deosebit, nu faceam nimic extraordinar. Uneori îmi puneam viaţa în pericol, doar pentru faptul că doream să-mi vizitez credincioşii din alte oraşe. Aceasta era misiunea mea. Sigur că imi era frica, dar nu eram singur şi de aceea îi mulţumesc Domnului pentru această perioadă din viaţa mea.

Povestiţi ceva despre istoria D-stră, cum aţi hotărât să deveniţi preot, când aţi descoperit această chemare?

Sincer, până în clasa a IX-a, nici măcar nu visam să devin preot, visul meu era de a deveni pilot militar.  Prin clasa a XI-a, lucram în gradină, într-o zi  cu soare şi auzind cum bat clopotele mi-am întors privirea către biserică. Am văzut ce frumos trec razele solarelui prin cele două turnuri ale bisericii; atunci am simţit că s-a schimbat ceva în mine. Dacă până atunci veneam la biserică pentru că aşa faceau părinţii mei, sau doar pentru a vedea  lumea, de atunci mă uitam atent la tot ce se petrecea pe altar. Și am hotărât să particip mai activ, la Sfintele Liturghii. Dar nu era atât de uşor, pentru că toţi preoţii care treceau prin Siberia se fereau de orice contact. În timp, cu ajutorul spiritualului meu , părintele Bronislaw, care acum este episcop de Odessa şi a rudelor care lucrau prin gospodaria parohiei, am ajuns să slujesc şi la altar, ajutându-l pe părintele parohul Anton. Aceste evenimente s-au petrecut în jurul anilor 1968-1969. După aceia, am plecat în Riga pentru a intra în seminar. Aici am întâlnit anumite probleme, deoarece prin lege, se interzicea acceptarea studenţilor din alte ţări.  Timp de 2 ani nu am reuşit. În  acest timp am obţinut multe diplome în domeniul construcţiilore şi am luat lecţii de orgă. Cu ajutorul Domnului, în al 3-lea an am intrat la seminar.

Peste 30 de ani v-aţi reîntors în Moldova. Ce schimbări majore aţi observat?

În primul rând este minunat faptul că aici este un episcop, baza ce uneşte toţi preoţii, credincioşii şi toate parohiile. Este frumos şi faptul că sunt multi preoţi, şi că liturghiile se celebrează în diferite limbi şi  fiecare credincios are posibilitatea de a participa la sfintele sacramente. Credincioşii se pot adresa acum în parohiile proprii pentru rezolvarea anumitor problem şi pentru a cere asistenţă spirituală. În schimb, ce ţine de prezenţa la sfintele Liturghii şi la alte celebrări în Biserică, depinde de fiecare personă în parte, nu de episcop , şi în mare parte de preot, care are obligaţia de a-şi căuta oiţele sale, a fi cu ele,  a le uni şi a le sluji. Prezenţa de acum la sfintele Liturghii mă încântă, pentru că îmi aduce aminte de liturghiile pe care le făceam noaptea târzie, la care participau foarte mulţi oameni, punându-şi viaţa în pericol. erau obosiţi, dar asta nu îi împedica să fie atenţi la citirea lecturilor sfinte şi la predici.

Trist este că aici, ca şi în Belorusia, lipseşte o bază materială, pentru a construi centre pentru copii si tineret, săli de catehizare, şcoli duminicale.

V-aţi întâlnit cu toate grupele de rugăciune, ce părere aveti despre dezvoltarea lor?

-Mulţumim lui Dumnezeu că astfel de grupuri există şi aici la Chişinău, cât şi la noi în Belorusia. Acesta este un început frumos dar ele trebuie să lucreze mult pentru a ajunge la o formă desăvârşită. Ele nu reprezintă prezentul ci viitorul Bisericii.  Membrii acestor Mişcări şi Grupuri de rugăciune trebuie în primul rând să înţelegă care este scopul misiunii lor în Biserică. La fel şi cu tinerii, ei sunt viitorul nostru, ei sunt mâinile, ochii preotului, la catedra  din  Biserica, iar ei, să devină mesageri pentru lume. Aceste grupuri se ocupă nu doar cu rugăciunea dar şi cu acte de caritate, ceea ce este un lucru foarte important. Ar fi bine să se predea religia în şcoală, pentru că după terminarea ei este dificil să aduci tinerii în Biserica. Toate aceste grupuri trebuie să se roage pentru noi mlădite în sânul Bisericii.

Aţi simţit că vă este dor de Moldova?

Sigur că îmi este dor, deşi slujirea pe care am făcut-o aici nu era cea mai uşoară, mi se interzicea să-mi exercit misiunea mea de păstor. Trebuia în taină să merg în alte oraşe, eram mereu sub controlul regimului comunist. În locurile unde nu puteam să ajung, credincioşii se rugau  să moară cineva dintre ei, ca să pot veni, deoarece în afara Chişinăului mi se permitea să celebrez doar înmormântări şi era unica posibilitate de a face spovovezi şi de a distribui Sfânta Împărtăşanie. Era foarte greu dar  aveam iubire, stimă, ajutor. Țin mult la Moldova, pentru că aici a avut loc formarea mea spirituala.