Sr. Mihaela Horvat din Congregația „Surorilor Providenței”, activează în Republica Moldova de 11 ani și este director al Centrului European de Educație Preșcolară al Fundației „Ioan Paul II”. În curând, Sr. Mihaela va pleca într-o altă slujire misionară și cu această ocazie ne-a oferit un interviu în care ne relatează despre anii petrecuți aici

Sr. Mihaela, după mulţi ani de slujire misionară în Republica Moldova, plecaţi spre o nouă destinaţie. Ce v-a spus inima când aţi primit vestea?

Îmi amintesc foarte bine ziua în care am venit în R. Moldova. Era 24 ianuarie din anul 2008. Anii au trecut repede şi momentul să mă îndrept spre o nouă  destinaţie se apropie. Pentru mine această plecare nu reprezintă o ruptură, dar o continuitate a planului de iubire pe care Dumnezeu îl are cu mine. În ziua în care am primit vestea, în inima mea răsuna ecoul unei fraze care m-a însoţit foarte mult pe parcursul acestor ani, „Dumnezeu nu se lasă învins în generozitate”.

Grădinița unde aţi facut serviciul până acum este şi creaţia dumneavoastră, continuată cu dragoste şi dedicaț Cum vă simțiți să fiți detașată de această realitate și mai ales de copii?

Aş dori să subliniez faptul că munca pe care am desfăşurat-o am făcut-o în numele comunităţii mele, pentru răspândirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Îmi place să observ  în decursul acestor ani de slujire, firul roşu al harului divin care împleteşte acţiunile  zilnice ale comunităţii mele cu cele  ale personalului, ale copiilor  şi a familiilor lor. Aceşti ani sunt o parte din viaţa mea care mi-au permis să experimentez atât în bucurii cât şi în dificultăţi prezenţa continuă şi providenţială  a Domnului. Mă detaşez de această realitate  sigură fiind că harul lui Dumnezeu va continua să lucreze mai departe.

Viaţa consacrată presupune trecerea dintr-un loc în altul şi totul se schimbă într-o zi. Îşi iau propriile lucruri şi pleacă. Ce veţi lua cu dvs. din Moldova, amintiri, regrete, chipuri și prietenii? Ce veți pune în geantă, figurativ vorbind?

În geantă voi pune câteva fotografii, dar voi păstra în inima mea viaţa acestor ani, cu amintiri, cu relaţii create, cu chipurile copiilor pe care îi încredinţez lui Dumnezeu  pentru ca să poată să crească mai departe,  nu numai în statură,  dar în înţelepciune şi în har. O altă bogăţie pe care o voi păstra în  inimă este darul comunităţii adică, surorile mele, întrucât împreună ne-am rugat, ne-am bucurat, ne-am ajutat şi ne-am susţinut.

Veţi pleca în Italia şi într-o altă realitate. Ce misiune vă aşteaptă în Italia, ce veţi face şi, mai presus de toate, ce veţi spune celor care vă vor întreba de unde veniţi?

Mai mult decât o misiune aş putea spune că în Italia mă aşteaptă Providenţa lui Dumnezeu, întrucât Familia religioasă mi-a oferit posibilitatea de a trăi o perioadă cu totul specială, (anul sabatic) o perioadă în care să aprofundez carisma noastră şi să mă dedic mai mult sufletului meu. Îi mulţumesc Domnului  şi Familiei mele religioase pentru această oportunitate.  Celor care mă vor întreba de unde vin le voi răspunde că vin din R. Moldova, o ţară de misiune, unde se depune efort ca valorile umane şi creştine să fie nu doar cunoscute dar interiorizate, trăite şi împărtăşite.

Înainte de a pleca, ce mesaj ați transmite acestei Biserici din Republica Moldova, unde ați trăit timp de atâția ani?

Din inimă transmit un mesaj de recunoştinţă, întrucât în această Biserică prezentă în R. Moldova  eu am trăit toţi aceşti ani călăuzită de Providenţa divină. Această providenţă s-a întrupat şi în chipurile persoanelor pe care le-am cunoscut şi cu care am colaborat. Totodată, mesajul meu se transformă într- o rugăciune: ”Doamne, Tu ai spus unde doi sau trei se adună în numele meu, sunt şi eu prezent în mijlocul lor. Binecuvântează Biserica Ta din R. Moldova, întăreşte şi susţine cu puterea şi creativitatea Duhului Sfânt, fiecare mădular al Trupului Tău mistic şi trimite lucrători în secerişul Tău, căci numai ţie ţi se cuvine toată lauda, mărirea şi mulţumirea. Amin!”

A întreba dacă sunteți fericită să fiți o persoană consacrată pare de prisos, dar vă rog să ne explicați care sunt motivațiile care vă împing să vă dedicați viața altora. Sunteți fericită să fiți călugăriță?

Da. Sunt fericită că sunt călugăriţă. Prin tot ceea ce fac şi trăiesc mă străduiesc  să împlinesc voinţa lui Dumnezeu, lucru care nu întotdeauna este uşor, dar posibil. Voturile de ascultare, de castitate şi de sărăcie pe care le-am făcut, reprezintă unica motivaţie pentru a-mi dedica viaţa altora, ca semn de iubire faţă de Dumnezeu care de mai înainte m-a iubit şi m-a chemat la această slujire.