Cu 100 de ani în urmă, în timp ce în Europa începeau să se audă focurile de arme ale Primului Război Mondial, în Basarabia era consacrat un nou templu închinat lui Dumnezeu – biserica catolică „Adormirea Maicii Domnului” din oraşul Orhei.
Cu ocazia centenarului acestui lăcaş de cult de o frumuseţe rară, Dieceza de Chişinău şi Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei, păstorită de Pr. Vivian Furtado SVD, îi invită pe toţi oamenii de bunăvoinţă la sărbătoarea ce va avea loc joi, 16 octombrie 2014, începând cu ora 10.00. Prima parte a sărbătoririi centenarului va fi dedicată evocării istorice a evenimentului, când vor lua cuvântul Pr. Petru Ciobanu, dna Nelea Saganova, arhivista Diecezei de Chişinău, dna Tamara Nesterov, doctor în studiul artelor, precum şi câţiva invitaţi de onoare, printre care şi strănepoatele Cesarinei Doliwa-Dobrowolski, ctitora bisericii din Orhei. Tot atunci, va fi lansată şi o broşură cu istoricul comunităţii şi a bisericii catolice din Orhei, precum şi cu arhitectura acestui templu creştin. La ora 11.30, episcopul de Chişinău, PS Anton Coşa, va celebra o sfântă Liturghie de mulţumire, după care comunitatea îi invită pe cei prezenţi la o agapă frăţească.