În primele zile agitate de primire a refugiaților, au fot multe solicitări de ajutor, din motive diverse și chiar complexe. Trebuia să fie date răspunsuri, trebuiau rezolvate probleme și trebuiau oferite soluții. Mons. Cesare Lodeserto, vicar general al Diecezei de Chișinău, implicat și el în activitățile de primire, a fost telefonat și o voce feminină, în limba italiană, a spus: „Părinte, vă rog să mă ajutați”. Uimirea nu a fost cauzată de cererea de ajutor, ci de faptul că interlocutoarea vorbea în italiană.

 

Dar aceasta nu a fost o istorie ca multe altele din aceste zile, pentru că în cursul dialogului a apărut un aspect foarte important, care a conferit acelei întâlniri o valoare profundă. Când Mons. Cesare a întrebat-o cum a intrat în posesia numărului de telefon, interlocutoarea a confirmat că mama ei i-a dat numărul, dar a adăugat ceva și mai semnificativ: „Mama mi-a spus să îmi amintesc că am fost botezată de dvs în Italia în 2003”.

 

Sunt momente care apar după o perioadă îndelungată de timp, pentru că aceste situații decurg în biografia unui preot ca Mons. Cesare, care de peste 25 de ani lucrează cu migranții și refugiații. După câteva întrebări scurte, Mons. Cesare a revenit la mama sa, la faptul că și ea fusese refugiată în trecut și la modul în care părintele a primit-o, botezându-i chiar și copilul. 

 

Mons. Cesare a reușit să aducă fata de la Odessa și, după ce a fost primită pentru câteva zile la Chișinău, a plecat înapoi în Italia pentru a locui cu familia ei.

 

Este o istorie frumoasă și, într-un fel, emoționantă, pentru că legăturile pe care le construiește bunul Dumnezeu rămân pentru totdeauna și un botez poate reprezenta pentru o tânără momentul renașterii la o viață nouă, chiar dacă totul pornește de la un război.

Redacția