Maria și Iosif l-au dus pe copil la Ierusalim, ca să-l ofere Domnului” (Lc 2,22). Aceste cuvinte s-au aflat în centrul Sărbătorii Prezentării la Templu a Domnului, pe care Biserica universală o celebrează în ziua de 2 februarie. „În această scenă evanghelică [a prezentării Pruncului la Templu] este revelat misterul lui Isus, consacratul Tatălui, venit în lume pentru a-i împlini cu fidelitate voința (Ioan Paul al II-lea, Exortația Vita consecrata, nr. 1). De aceea, din voința sfântului Ioan Paul al II-lea, începând cu anul 1996, în această zi este celebrată și Ziua mondială a persoanelor consacrate.
În Dieceza de Chișinău, pentru care anul 2018 este un an jubiliar, această zi a avut și ea un caracter jubiliar și, pentru a oferi posibilitatea la cât mai multe dintre persoanele consacrate, implicate în diverse activități, să participe la Jubileul lor, celebrarea a fost transferată pentru ziua de 3 februarie, sâmbătă.
Celebrarea Jubileului a început la ora 10.00 cu un cuvânt de salut adresat de Pr. Marcin Januś, președintele Consiliului Comunităților Călugărești din Moldova, tuturor persoanelor consacrate venite în capitala țării pentru această sărbătoare. Și Preasfințitul Anton Coșa și-a manifestat, în cuvântul său de bun-venit, bucuria de a-i vedea adunați la Chișinău aproape pe toți călugării și călugărițele care își desfășoară misiunea în dieceza noastră. A urmat conferința cu tema: „De la frumusețea vieții creștine la frumusețea vieții consacrate”, ținută de Pr. Petru Ciobanu, care, pornind de la tratatul De virginitate a sfântului Grigore de Nyssa, a vorbit despre frumusețea vieții creștine care are ca izvor fecioria sufletului, trecând apoi la frumusețea vieții consacrate, care izvorăște, pe lângă fecioria sufletului, și fecioria trupului. După încheierea conferinței, păstorul diecezei le-a mulțumit tuturor persoanelor consacrate pentru munca pe care o depun spre binele spiritual și material al credincioșilor din țara noastră.
Și întrucât Jubileul era prevăzut și aibă și o parte spirituală, prima secțiune a fost o celebrare penitențială condusă de Pr. Tadeusz Magierowski, în fața lui Isus euharisticul, cu posibilitate de spovezi. Punctul culminant al Jubileului persoanelor consacrate a fost sfânta Liturghie, celebrată începând cu ora 12.00. Toți călugării și călugărițele, cu lumânările aprinse și-au făcut intrarea, printr-o procesiune solemnă, în Catedrala „Providența Divină”. În cuvântul său de învățătură, pornind de la lecturile preluate de la Sărbătoarea Prezentării la Templu a Domnului, Preasfințitul Anton Coșa a vorbit despre cele două personaje ale Evangheliei – dreptul Simeon și profetesa Ana – ca exemplu de așteptare a Domnului, iar la sfârșit i-a îndemnat pe toți cei prezenți, în special persoanele consacrate, să fie lumină pentru lumea de azi, care să lumineze asemenea lumânărilor pe care le țin aprinse. După predică, a urmat reînnoirea profesiunilor călugărești.
După sfânta Împărtășanie, întrucât în ziua de 3 februarie este și comemorarea sfântului martiriu Blaziu, toți cei prezenți la sfânta Liturghie – preoți, persoane consacrate, laici – au primit binecuvântarea prin mijlocirea acestui sfânt, ca să fie apărați „de orice boală de gât și de orice rău”.
Anul 2018 reprezintă pentru trei dintre surorile care activează în Dieceza de Chișinău – Sr. Varvara Farcaș, Sr. Maria Tolledo și Sr. Tereza Pârțac – un mic jubileu, ele împlinind 35, 25 și respectiv 15 ani de la profesiunea solemnă. Cu această ocazie, au fost felicitate de Preasfințitul Anton și de întreaga comunitate, care le-a cântat un sincer „La Mulți Ani”. Înainte de binecuvântare, fiecare persoană consacrată a primit câte o floare albă, semn al purității și dăruirii de sine.
Jubileul s-a încheiat cu o agapă frățească, unde fiecare a avut posibilitatea să împărtășească cu ceilalți bucuria acestei zile.
Pr. Petru Ciobanu