Duminică, 4 noiembrie, în Catedrala greco-catolică „Învierea Domnului” din Kiev, seminaristul Igor Plevschi a fost hirotonit întru diaconat de către de către Înalt Preasfinţitul Sviatoslav Shevchuk, ierarhul superior al Bisericii greco-catolice din Ucraina. La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la care au fost hirotoniţi 4 diaconi şi un preot, a concelebrat şi Preasfinţitul Anton Coşa, care este şi ordinarius al comunităţii greco-catolice din R. Moldova, împreună cu diacon Edgar Vulpe, cancelarius.

 

Noul Diacon a fost hirotonit pentru comunitatea catolicilor de rit oriental (greco-catolici ucraineni) din Dieceza noastră, pe seama parohiei catolice de rit oriental ”Acoperământul Maicii Domnului” din Chişinău, şi va fi înaintat la treapta preoţiei probabil peste câteva luni la Chişinău. Preafericirea Sa Sviatoslav Shevchuk, Arhiepiscop superior al Bisericii greco-catolice din Ucraina a mulţumit Preasfinţitului Anton pentru grija sa părintească pentru comunitatea greco-catolică şi şi-a dat acordul prealabil de a vizita Dieceza de Chişinău, chiar cu ocazia hirotonirii întru preoţie a noului diacon.