Organizată de Consiliul Conferințelor Episcopale ale Europei (CCEE), în perioada 8-10 mai 2023, la București a avut loc reuniunea episcopilor și a responsabililor naționali pentru pastorația familiei și vieții ai Conferințelor Episcopale din Europa, cu tema: „Doamne, nu ştim unde te duci. Cum am putea şti calea?(Ioan 14,5). Familia în Europa de astăzi”. Sora Paula Malciuc a participat la reuniune din partea Republicii Moldova, în calitate de conducător al Oficiului pentru Pastorația Familiei din cadrul Diecezei de Chișinău.
Cei 40 de participanți din 22 de țări au prezentat situația din țările lor, discutând despre modul de răspândire a temelor familiei și vieții într-un context de secularizare și de scădere a practicii religioase. De asemenea, a fost abordat și subiectul evanghelizării în fața extinderii virtualului.
Prezentările au fost făcute de Mons. Leo Cushley, arhiepiscop de St. Andrew's și Edinburgh, președintele Comisiei pentru familie și viață al CCEE, și de Mons. Gintaras Grušas, arhiepiscop de Vilnius și președinte al Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa.
Au avut loc patru prezentări. Prima a fost cea a prof. Gabriella Gambino, subsecretar al Dicasteriului pentru Laici, Familie și Viață, care a prezentat „Itinerarul catecumenal pentru viața conjugală”. Al doilea de către cardinalul Willem Eijk, arhiepiscop de Utrecht, care a vorbit despre „Învățătura catolică privind valorile și normele referitoare la căsătorie și sexualitate: conservatorism sau viziune?”. Cea de-a treia intervenție a fost susținută de Nicola Speranza, secretar general al Federației Asociațiilor Familiilor Catolice din Europa (FAFCE), care a vorbit despre „Cele mai mari provocări pentru familiile de astăzi: dintr-o perspectivă legislativă, europeană și națională”. Cea de-a patra prezentare a fost susținută de Pr. Juan José Pérez-Soba, profesor de teologie pastorală la Institutul Teologic Pontifical „Ioan Paul al II-lea”, care a abordat tema „Formarea creștină în contextul vieții de familie”.
S-a discutat, de asemenea, despre criza căsătoriei sacramentale, precum și despre dificultățile cu care se confruntă multe familii din Europa de astăzi, sfâșiate de valurile de migrație, accentuate de război. A apărut, de asemenea, necesitatea de a contura în mod pozitiv temele familiei și ale vieții, căutând noi limbaje, și au fost prezentate diferite inițiative introduse de Bisericile din Europa în acest scop.
C. L.