La început era Cuvântul (In 1,1). La începutul istoriei era Cuvântul; la începutul anului care tocmai se încheie era Cuvântul; la începutul anului care vine va fi Cuvântul. Acest Cuvânt, făcut trup, este acea locomotivă care trage după sine trenul istoriei, ducând-o spre împlinirea sa în împărăția lui Dumnezeu. În acest tren trebuie să ne aflăm și noi, căci numai el ne poartă spre nemurire, indiferent de câți ani au trecut și câți ne mai rămân să-i trăim.
Ce fel de sentimente ne cuprind la sfârșitul unui an și începutul altuia? De tristețe? Atunci suntem pesimiști. De bucurie? Înseamnă că suntem optimiști. Însă noi, creștinii, nu trebuie să fim nici pesimiști, nici optimiști. Noi trebuie să fim ancorați în Cristos. Privind la ceea ce trece, să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru ce a fost. Cu privirea ațintită spre viitor, să-i rămânem alături, rugându-l să ne dea harul să nu-l părăsim. Trăind clipa prezentă, să o facem în prezența lui. Sfârșitul unui an aduce cu sine începutul altuia. Ochii credinței ne ajută să descoperim în tot ceea ce trece, cu bune sau rele, urmele lui Dumnezeu, căci, dacă binele îl primim de la Dumnezeu, răul să nu-l primim? (Iob 2,10) Aceleași cuvinte ale lui Iob să ne fie în inimă și în anul 2016. Azi vom mai rupe o filă din calendarul pe anul 2015, ultima. Mâine o vom rupe pe prima din calendarul pe 2016. Și ce dacă? Vreme trece, vreme vine, scria Mihai Eminescu. Poate trece prea repede…, sau poate prea încet…? Nu contează. Contează s-o petrecem sau s-o așteptăm trăind-o orientați spre pieptul Tatălui (In 1,18), stăpânul timpului și al istoriei.
Dragi confrați preoți, stimate persoane consacrate, iubiți credincioși,
În numele păstorului nostru, Preasfințitul Anton Coșa, și al tuturor colaboratorilor Curiei diecezane,
La mulți și binecuvântați ani!
Pr. Petru Ciobanu