Comunitatea diecezană, clerul, persoanele consacrate, laicii, precum și prietenii din străinătate, îi transmit PS Anton Coșa, păstorul Bisericii Catolice din Moldova, urări de bine cu ocazia împlinirii a 60 de ani.
Darul rugăciunii va fi semnul cel mai profund al apropierii față de Episcop cu ocazia acestui eveniment de bucurie, care îi va vedea pe mulți uniți cu el în celebrarea euharistică, pe care o va prezida astăzi în Catedrala „Providența Divină”, avându-i alături pe toți, începând de la colegii episcopi și arhiepiscopi, precum și membri ai familiei și colaboratori, care manifestă un mare respect față de misiunea sa episcopală cu recunoștință și prietenie.