Miercuri, 25 iunie 2014, exact la 25 de ani din ziua hirotonirii preoţeşti (25 iunie 1989) păstorul Diecezei de Chişinău, PS Anton Coşa, a celebrat, în Catedrala „Providenţa Divină” din Chişinău, o sfântă Liturghie de mulţumire pentru darul sfintei Preoţii primit cu 25 de ani în urmă prin impunerea mâinilor actualului arhiepiscop-mitropolit de Bucureşti, ÎPS dr. Ioan Robu. Alături de Excelenţa Sa s-a aflat comunitatea parohială din Chişinău şi alţi oaspeţi veniţi din alte parohii din capitala Republicii Moldova.

În cuvântul de introducere la sfânta Liturghie, PS Anton Coşa a menţionat că „astăzi, am voit să celebrez această sfânta liturghie de mulţumire în biserica noastră catedrală şi să mă rog împreună cu dumneavoastră, invocând de la Dumnezeu ajutorul său pentru a putea continua slujirea mea preoţească cu acelaşi devotament şi cu fidelitate până la sfârşit”.

După proclamarea lecturilor sfinte şi a sfintei Evanghelii, în cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi la sfânta Liturghie, Excelenţa Sa, explicând textele sacre, a menţionat că ideea centrală pe care ne-o transmit aceste texte este: „Să fim conduşi de Dumnezeu” (textul integral al predicii păstorului nostru îl puteţi citi mai jos).

A urmat apoi Liturgia euharistică, în timpul căreia pâinea şi vinul oferite pe altar şi aduse în procesiune de câţiva copii au devenit trupul şi sângele lui Cristos, Marele Preot. După binecuvântarea finală, au urmat urările de bine şi felicitările din partea credincioşilor şi a preoţilor. Pr. Petru Ciobanu, în numele întregului prezbiteriu al Diecezei de Chişinău, i-a mulţumit păstorului acestei dieceze pentru iubirea părintească pe care le-o poartă, în mod deosebit mulţumindu-i din partea preoţilor care au primit sfântul sacrament al Preoţiei prin impunerea mâinilor sale binecuvântate. Din partea comunităţii greco-catolice a mulţumit episcopului de Chişinău, felicitându-l, Pr. Roman Popravca, parohul comunităţii greco-catolice din Chişinău, şi Pr. Igor Plevschi, vicarul aceleeaşi comunităţi. După, corul catedralei a interpretat un „La mulţi ani”, iar fiecare credincios prezent a primit din partea păstorului o amintire.

La mulţi ani, Preasfinţite Anton, şi binecuvântarea Domnului să fie pururi asupra Excelenţei Voastre!

Predica PS Anton Coşa la Liturghia de mulţumire pentru cei 25 de ani de preoţie:

Atât în prima lectură, în psalmul responsorial cât şi la rugăciunea zilei se evidenţiază această ideea centrală, şi anume: Să fim conduşi de Dumnezeu, să dorim ca el să ne conducă în viaţa noastră de fiecare zi. Dar în realitate mulţi creştini se tem de voinţa lui Dumnezeu ca de ceva care le-ar leza libertatea personală, şi care îi obligă să nu mai fie aşa cum vor ei să fie. În schimb, adevărul este altul: Dumnezeu, pentru că este milostivire şi iubire infinită, pentru că El ne iubeşte şi vrea să fim fericiţi cu adevărat, ne indică calea sa care este sigură, dar care are şi limitele sale, pe care dacă nu le acceptăm, ne sustragem voinţei sale, care este întotdeauna o voinţă de iubire. Și atuncea viaţa noastră nu mai este pe placul lui Dumnezeu iar noi ne aflăm pe un teren minat, care oricând ne poate duce la nenorocire.

În Cartea a doua a Regilor, regele Iosia, cu poporul său, constată că părinţii lor nu au urmat voinţa lui Dumnezeu şi pentru a îmbuna mânia lui Dumnezeu, promite solemn să adere „din toată inima şi din tot sufletul” la cuvintele alianţei, scrise în Cartea Deuteronomului regăsită în templu.

Partea din psalmul 118, care este rugăciunea noastră de astăzi, este atât de frumoasă, deoarece exprimă dorinţa de a fi conduşi pe cale de Domnul. „Dă-mi înţelepciune să păzesc legea ta şi s-o împlinesc din toată inima”. Iată iubirea autentică, ce caută voinţa celuilalt pentru a-i fi plăcut. Isus a făcut întotdeauna voinţa Tatălui şi de aceea Tatăl îl numeşte ”fiul său prea iubit în care îşi găseşte toată plăcerea.

Nu există o altă bucurie adevărată pentru om decât numai în Dumnezeu. Sfântul Augustin o spune cu atâta claritate: „Ne-ai creat pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până nu se va odihni în tine”. „Închide ochii mei să nu privească la lucruri deşarte şi dă-mi viaţă după cuvântul tău”.

„Lucrurile deşarte” nu sunt întotdeauna rele, pot fi chiar bune, dar nu şi atunci când ele ne îndepărtează de la calea sa. Și ştim bine cât de uşor este să uităm, puţin câte puţin, de voinţa lui Dumnezeu, mai ales în lucrurile pe care le considerăm mici, şi să ajungem aproape fără să ne dăm seama că nu facem voinţa sa, ci pe a noastră. Cu atât mai mult cu cât lumea ne trage spre altă direcţie. De aceia profeţii şi oamenii aleşi de Dumnezeu sunt obligaţi să vegheze asupra poporului şi să le dea îndrumare corectă.

Din păcate au existat întotdeauna şi profeţi falşi care erau „îmbrăcaţi în piei de oaie, dar pe dinăuntru erau lupi răpitori”. „După roadele lor îi veţi recunoaşte”, ne spune Isus, pe profeţii Domnului. Acest cuvânt este plin de învăţătură pentru orice preot şi este la fel pentru mine, şi în acest sens încerc să pătrund şi mai adânc misterul chemării mele preoţeşti. În acest sens vă chem şi pe voi iubiţi credincioşi ca împreună să-i cerem Domnului harul atât de preţios de a şti mereu să revenim cu credinţă pe calea sa. Amin.