În anul 2010, în Pakistan a fost asasinat Shahbaz Bhatti, ministru al minorităților, de confesiune creștină. La scurt timp, mama acestui om a ieșit în public și a spus că-i iartă pe asasinii fiului ei, pentru că astfel o învață evanghelia.
Este o durere imensă pentru orice mamă să-și înmormânteze copilul, și aici îmi amintesc de bunica mea, care, atunci când a murit fiul ei cei mai mic, repeta atât: „Ridică-te, dragul mamei, să mă pun eu în locul tău”. Cei care, poate au fost martori ai unui eveniment de acest fel, pot înțelege mai ușor sentimentele sfintei Fecioare Maria aflate la picioarele crucii. Inima ei, străpunsă de sabie conform profeției dreptului Simeon (cf. Lc 2,35) poate șoptea și ea: „Fiul meu, aș vrea să mă urc eu în locul tău pe cruce”. Dar, în același timp, repeta și cuvintele lui Isus din Grădina Măslinilor: „Dar nu voința mea, ci a ta să fie!” (Lc 22,42)
Chiar și acolo, la picioarele crucii, după ce a străbătut alături de Fiul ei întregul drum al crucii, Maria nu vrea nimic altceva decât să împlinească voința lui Dumnezeu, să spună și aici cea spus în liniștea casei de la Nazaret: „Fie mie după cuvântul tău!” (Lc 1,37) Își acceptă soarta, acceptând soarta lui Isus, dar și atitudinea lui față de călăii săi. Nu se revoltă, nu strigă, nu încearcă să-l salveze, ci face ceea ce face Isus: iartă, se roagă, suferă în tăcere. Sunt sigur că în Maria și-a găsit modelul mama acelui ministru pakistanez amintit la început. Și în ea, ca și în Isus, trebuie să găsim și noi modelul celui care iartă, pentru că oricât de mare ar fi ofensa pe care ne-o produc unii, nimic nu s-ar putea compara cu ofensa pricinuită Mariei prin uciderea Fiului ei. Prin urmare, de ce ne este greu să iertăm?
Dar să privim și la Isus, a cărui inimă este sfâșiată nu doar de durerea pe care o simte în trupul său înălțat de pe pământ (cf. In 12,32), ci și vederea Mamei sale îndurerate. Chiar și în agonia crucii, el nu se gândește la sine, ci caută să-și mângâie Mama, de unde și acele cuvinte: „Femeie, iată-l pe fiul tău!” (In 19,26), arătând spre Ioan, întruchipare a Bisericii. Ce vrea să ne spună aceste cuvinte? Că, în Isus, avem modelul nu doar al celui care iartă, ci și al aceluia care mângâie. Azi noi suntem Ioan căruia Isus i-o încredințează pe Maria. Noi suntem cei care trebuie să-i aducem alinare Mariei în durerile ei. Cum? Să căutăm a împlini în viața noastră voința lui Dumnezeu, mai ales aceea de a-l iubi și de a sta departe de păcat, pentru că orice păcat nu este nimic altceva decât un cui înfipt în mâinile sau picioarele lui Isus, o sabie împlântată în inima Mariei.
Să nu uităm, în același timp, de mamele noastre, care în tăcere suferă, îndurerate de depărtarea noastră, de tăcerea noastră, de indiferența noastră. Să ne amintim cât mai des de ele, să le spunem un cuvânt, să le sunăm, să le vizităm, să ne rugăm pentru ele. Este puținul pe care noi, ca fii, am putea să-l jertfim pentru ele, care sunt gata chiar să se jertfească pentru noi.
O, Marie, la picioarele crucii, i-ai iertat pe călăii Fiului tău. Învață-ne și pe noi ca, din toată inima, să-i iertăm pe cei care ne rănesc. Te mai rugăm, Marie, ca să fim pentru tine și pentru cei din jurul nostru, mai ales pentru mamele noastre, mângâiere, la fel cum a fost Isus și Ioan pentru tine. Amin.
Pr. dr. Petru Ciobanu
