Astăzi ni se propune ca meditație sfânta Fecioară Maria, vindecătoarea bolnavilor. Eu aș extrapola această invocație care există în Litania lauretană, și aș numi-o sfânta Fecioară Maria ocrotitoarea celor care suferă. Există atâta suferință pe pământ și atâtea boli, încât nici O.M.S. nu le poate monitoriza pe toate.
Pentru că pe pământ suferința nu se restrânge doar la bolile fizice sau psihice, sunt atâtea alte boli… boli de conduită, boli de dependență, boli de integrare socială și, mai ales, bolile spirituale (duhovnicești) dintre care cea mai gravă este boala păcatului de moarte.
Din această cauză, aș extinde invocația la Maria, ocrotitoarea celor suferinzi. Nu cred să existe cineva care să nu aibă vreo suferință. Important este însă să o invocăm pe Maria cu speranță atunci când ne rugăm. Așa cum ea a trăit mereu cu speranță în planul Domnului; a suferit și dânsa de la nașterea lui Isus, a suferit și când Simion și Ana i-au profețit că o sabie îi va străpunge inima, a suferit când îl vedea pe Fiul său alungat din sinagogă, disprețuit, urmărit, batjocorât și răstignit, dar speranța Maria nu și-a pierdut-o niciodată.
Meditând la această temă, mi-am adus aminte de un bun cinstitor al Mariei pe care l-am cunoscut în Italia cu câțiva ani în urmă. Era fost pilot militar de elicopter ieșit la pensie care întotdeauna după sfânta Liturghie mă aștepta să mai schimbăm două vorbe. Într-o seară când o sărbătoream pe sfânta Fecioară Maria de pe Muntele Carmel (la italieni are o relevanță specială), nu-mi amintesc prea mult ce am predicat, dar atâta mi-a rămas în cap că am vorbit despre Maica Speranței… Și mereu când ne rugăm să o facem cu aceiași speranță fără limite cum se ruga sfânta Maria. Pilotul delicat îmi spune: „Don Andrea, eu toată viața am zburat pe mai multe elicoptere, dar am avut un singur mecanic de bord, același. Nu era foarte bun profesionist, și de aceea de fiecare dată când apărea vreo avarie sau se aprindeau luminile de avarie la bord, nefiind pregătit striga mereu: «O Maria, Madre di Dio!!!». Dar nu prea striga cu speranță…”
M-am gândit atunci că în toate limbile există aceste invocații de deznădejde, lipsite de speranță. Și totuși, gândițiti-vă câtă lume merge la Lourdes, Fatima, Guadalupe, Cacica (și alte sanctuare pe care le găsim în calendarul nostru diecezan din acest an), câtă suferință, câte istorii de viață, câte probleme. Dar și câtă speranță, câte binecuvântări, câtă lumină!
Oamenii aceia o invocă altfel pe sfânta Fecioară Maria, chiar dacă nu se vindecă toți bolnavii, sau suferinzii, dar simt o ocrotire specială din partea sfintei Fecioare cu toții.
În orice situație de suferință ne aflăm, s-o chemăm mereu pe Maria în ajutor cu acest dar al speranței pe care Maria ni-l pune în suflet și să fim martori ai speranței într-o lume care suferă. Prin Maria la Isus!
Pr. Andrei Dăscălașu
