În perioada 24-26 august a avut loc la Chișinău, în Centrul pastoral diecezan „Ioan Paul al II-lea” întâlnirea anuală numită MARIAPOLIS, organizată de Mișcarea Focolarelor din România și Republica Moldova. Peste 30 de persoane au avut la dispoziție trei zile de spiritualitate comunitară, animate de un grup de nouă persoane, o familie de focolarini căsătoriți din Cluj, două focolarine din Iași, 2 tineri din împrejurimile Bacăului, la care s-au adăugat și păstorul Diecezei de Chișinău, PS Anton Coșa, împreună cu câțiva preoți, Ștefan Socaciu, Sergio Bergamin și Gabriel Cochiorca.
Tema centrală a întâlnirii s-a axat pe subiectul anului: „ Biserică și Duhul Sfânt”. Alături de meditațiile propuse și de momentele de rugăciune și experiențe interesante din viața participanților, au fost mult apreciate și momentele de comuniune fraternă, dialogul între generații și culturi diferite, precum și seratele de voie bună organizată de copiii și tinerii prezenți. Participanților li s-a oferit zilnic posibilitatea de a se hrăni cu cuvântul lui Dumnezeu și trupul Mântuitorului la sfintele liturghii celebrate de PS Anton și confrații preoți prezenți, la care au fost propuse gânduri și reflecții pe marginea cuvântului zilei.
Au impresionat experiențele povestite de familia din Cluj care a împărtășit celorlalți secretul pe care se bazează succesul vieții lor de familie; de asemenea au impresionat experiențele relatate de focolarine precum și de alți participanți, care au arătat în ce măsură Cuvântul lui Dumnezeu trăit în viața de fiecare zi le-a ajutat să treacă peste greutăți și să găsească răspunsuri corecte în momentele de cumpănă. La fel și copiii și tinerii prezenți, prin entuziasmul lor în animarea diferitelor puncte ale programului, prin cântece și dansuri binevenite, dar și prin scurtele lor împărtășiri de experiențe, au voit să ofere o contribuție consistentă la realizarea acestui moment anual de har și binecuvântare ce coboară peste comunitatea din Chișinău prin intermediul carismei unității promovate de Mișcarea Focolarelor.
Majoritatea participanților au fost cazați în Centrul FIDES, bucurându-se de serviciile excelente pe care lucrătorii centrului le-au oferit cu atâta bună voință și căldură sufletească.