„Și eu, în funcția mea de episcop, rezerv în fiecare an timp pentru odihnă și vacanță, în compania altor episcopi cu care împărtășesc „spiritualitatea unității” propusă de Mișcarea Focolarilor.
De fapt, în ultimele săptămâni, împreună cu alți șase episcopi, am mers pentru o primă perioadă de șase zile, la o mănăstire franciscană, situată pe una din insulele mici din Croația, pentru a mă odihni și a reflecta asupra temelor spirituale alături de confrații episcopi. Ulterior, am petrecut alte zece zile într-un alt loc, pentru o perioadă de formare spirituală specifică episcopilor.
La această întâlnire au fost prezenți peste 60 de episcopi din întreaga lume. Tema conferinței a fost „Prezența lui Isus printre noi”. Au ținut discursuri Maria Voce și Jesus Morran, liderii Mișcării Focolarilor, precum și Pr. Fabio Ciardi. În plus, am participat la diverse mese rotunde, ascultând experiențele și mesajele participanților.
Obișnuim să definim această perioadă ca „vacanță”, dar în ciuda termenului derivat din latinescul „vacatio”, care înseamnă gol, de fapt o trăiesc ca un timp plin de odihnă și împărtășire spirituală, alături de confrați cu care parcurg un itinerar de spiritualitate deja de mulți ani. Așadar, dacă pe de o parte există odihna fizică necesară, pe de altă parte există și o atenție senină la valorile credinței, care în acestă perioadă de odihnă de treburile cotidiene, sunt mai puternic asimilate.
Cred în vacanță ca un timp de recuperare fizică și spirituală, motiv pentru care cred că fiecare episcop sau preot bun, dar și familiile în sine, ar trebui să găsească timp pentru o vacanță, chiar detașându-se fizic de locurile comune în care își desfășoară activitatea sau viata de zi cu zi.
O vacanță este un timp dedicat lui Dumnezeu, care ne invită să fim custozii înțelepți ai creației, El vrea ca fiecare dintre noi să fim un gardian înțelept al propriei persoane, în calitate de creație a Sa.
Împărtășirea acestei simple reflecții este o invitație de a ști să luăm în considerare această valoare, care este un dar de la Dumnezeu, precum și o oportunitate de a crește în trup și spirit.