„Cu ce se ocupă Biserica?” şi „Care ar fi misiunea ei principală?” La aceste întrebări cei mai mulți ar spune că „știu” ce face Biserica… Și de aceea nu mai au nevoie de alte explicații, mai ales de la reprezentanții Bisericii. Cei care vorbesc astfel se referă la Biserica lor, pe care și-au construit-o în mintea lor după ce au fost bombardați cu informații și date majoritatea obținute din media, din fostele structuri școlare și de învățământ, impregnate de materialism ateu, de anticlericalism și conduși de o voită retorică anticatolică.

Biserica este a lui Cristos (cf. Mt 16,18). Biserica este trupul mistic al lui Cristos (Cf. 1Cor 12,12-31). Care este deci misiunea Bisericii lui Cristos? Despre primele zile ale Bisericii ne oferă informații Cartea Faptele apostolilor. Și prima ocupație a celor „12 aleși” și „trimiși” era aceea de a împlini voința lui Isus care, concret, însemna să vestească Evanghelia (cf. Mc 16,15), să facă ucenici (cf. Mt 28,19), să învețe pe oameni tot ceea ce le-a spus Isus (cf. Mt 28,20) și altele.

Toate aceste lucrări pastorale realizate de apostoli sunt continuate și azi de Biserică și sunt sintetizate în termenul de CATEHEZĂ, adică instruirea religioasă a celor care vor să facă parte din Biserică, dar și a acelora care sunt deja membrii ai Bisericii. Aceasta este misiunea primordială a Bisericii. Până și slujirea caritativă a fraților nevoiași a fost încredințată mai apoi diaconilor pentru a nu neglija evanghelizarea (cf. Fap 6,2-4).

Atunci când are loc cateheza, Biserica vorbește despre ea. Primi lucrătorii pastorali întâlniți în Biserică sunt  episcopii, preoții şi diaconii. Aceștia, odată cu hirotonirea preoțească, primesc și calitatea de cateheți, adică sunt persoane calificate să conducă cursurile de cateheză și să formeze cateheți.

Această slujire o pot îndeplini și persoanele laice care sunt pregătite în mod special pentru aceasta în institutele de cateheză sau în altă parte, sub directa conducere și observație a episcopului.

În dieceza noastră funcționează de câțiva ani Academia de Studii Teologice în care sunt pregătiți și cateheți laici. Periodic au loc seminarii în vederea perfecționării, îmbogățirii cunoștințelor și metodelor de cateheză.

În perioada 17-21 aprilie a avut loc la FIDES – Centrul educațional pentru copii și tineret – un seminar pe tema : Slujirea persoanei și relațiile personale, condus de Pr. Petro Luchok, preot din Ordinul Predicatorilor.

S-ar putea ca tema atât de pedant intitulată să ridice multe întrebări, pentru că așa cum sună, într-adevăr presupune teme vaste, care n-ar putea fi dezvoltate suficient în numai trei zile și cu participanți veniţi din diferite sfere de activitate decât cele sugerate de titlu. De aceea, ca participant la seminar vin cu precizarea în alți termini, că tema a avut în vedere figura catehetului sau ca să păstrăm terminologia, persoana catehetului, și nu numai, dar și persoana celui catehizat, precum și relațiile personale. În urma oricărei cateheze se urmărește în primul rând realizarea de relații între două persoane: Dumnezeu și om. Și numai apoi au valoare relațiile între oameni.

Personal am considerat binevenită această temă, nu pentru că sună frumos, ci pentru că este dificilă. În cele din urmă, este vorba de cunoașterea omului ca persoană. Și de aici urmează în mod necesar întrebarea: catehetul se cunoaște pe sine ca persoană? Conform înțelepciunii grecești, gnoti se auotu (cunoaște-te pe tine însuți) este lucrul cel mai greu pe care omul are de-l făcut în viața sa. Și, având în vedere că oamenii diferă de la persoană la persoană, revine cu insistență întrebarea: catehetul îl cunoaște bine pe cel care-l catehizează? Antiteza celui mai greu lucru îl dă tot un filosof grec, Thales din Milet, care spunea că cel mai ușor lucru este să dai sfaturi. Catehetul, deci, are datoria să cunoască mereu a doua persoană umană din punctul de vedere al Bisericii, al bogăției interioare pe care acesta îl ascunde , iar el, catehetul, nu dă doar câteva sfaturi pioase și de evlavie; vorba filosofului, e lucrul cel mai ușor de făcut, dar îi revine sfânta datorie să urmeze pedagogia biblică în slujirea catehizării și anume să trăiască credința că omul este chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Și nu numai atât… Oare mai este omul ceva mai mult decât imaginea lui Dumnezeu?

Prezentarea părintelui Petru, chiar dacă s-ar fi putut folosi de datele psihologiei și antropologiei moderne, des invocate azi pentru a răspunde la problemele persoanei umane, a ajutat să se exploreze o părticică din „micul cosmos” (este o altă terminologie dată uneori omului, alături de definiția „homo sapiens”) prin cheia imaginii în care însăși Dumnezeu s-a întrupat și a făcut să se înțeleagă că:

• Începutul omului este Dumnezeu, care l-a gândit, l-a proiectat și l-a creat după propria schiță, fără sfatul sau ajutorul altora;
• Dacă omul în viața sa nu-l pune pe Dumnezeu pe locul întâi, nu lasă casă, tată, mamă, pentru Dumnezeu, tot ceea ce face fără Dumnezeu este destinat ruinării, nefericirii sau, ca să folosim terminologia de azi, duce mai degrabă sau mai târziu la depresii, tristeți, îmbolnăviri, sinucideri etc. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga!”(Mt 6,33). Cu alte cuvinte, dacă omul vrea să aibă un sens în lumea aceasta, un scop pentru care merită să lupte și să sufere, un final care să merite orice sacrificiu, chiar și moartea, acesta nu poate fi decât Dumnezeu. Dacă premisa este bună, atunci și concluzia nu poate fi decât la fel de bună;
• În ciuda reclamelor cu modelele de oameni „desacralizați”, reduși doar la puținătatea plăcerilor scurte sau  de  moment, dar prezentați ghiftuiți de fericiți și împliniți numai cu lucruri de consum material, omul, până și cel indiferent, needucat, necredincios, poartă în sine cele trei dimensiuni: corporală, psihologică și spirituală (transcendentală). Omul nu este destinat despărțirii definitive de Creator, dar are un „loc” în împărăția Creatorului; ocuparea acestui loc depinde de calitatea relației pe care o va face cu Creatorul său. Catehetul va urmări deci și ridicarea calității relațiilor cu PRIMA PERSONALITATE, care este Dumnezeu.
• Pentru aceasta, în toți participanții la procesul de catehizare să existe consensul că omul nu este numai un număr exact de cromozomi, gene și hormoni. În om pulsează dimensiunea transcendenței, a veșniciei, a sacrului care depășește linia finită a științelor exacte;
• În om este un „loc sacru”, care este ascuns de cei care vorbesc numai de ”conștiință”, „subconștient”, „umbră”, un loc unde „Scoateți încălțămintea, căci locul unde te afli, este sfânt” (Ex 3,5); „Când te rogi intră în camera ta, în ascuns, unde Tatăl, vede” (Mt 6,6)

Iată ținta catehezei: cel catehizat să fie condus în acel loc și acolo unde intră numai  el și EL.  Și numai acolo vor începe să construiască o relație personală.

Printre altele, părintele Petru insista ca niciodată să nu fie folosită forța sau insistența din partea catehetului, căci atunci se pierde din vedere acel loc sacru. Astfel proceda Isus: „Dar tânărul a plecat căci avea multe bogății”. Și Isus nu i-a amenințat cu iadul.

„După aceasta, mulţi dintre discipolii lui au plecat şi nu mai mergeau după el. 67Atunci, Isus le-a zis celor doisprezece: «Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?»” (In 6,66-67) Și Isus nu i-a amenințat cu iadul.

Și cu alte exemple scripturistice, părintele conferențiar schița personalitatea catehetului, pentru ca acesta să-l facă cunoscut pe Isus și nu știința proprie în fața cărora îl veștește pe Isus.

Da, ne putem apropia de orice om cu diferite instrumente de catehizare și să-l impresionăm. Dar, din nefericire, impresiile durează puțin și se evaporă. Științele despre Cristos şi Dumnezeu le pot oferi mulți alții, chiar și necredincioșii, dar care nu vor putea da esențialul: omul catehizat trebuie nu numai să simtă, ci şi să trăiască viața nouă pe care o dă numai Cristos.

În loc de concluzie a temei aș propune o pictură destul de cunoscută în mediul creștin, pentru a prezenta procesul de catehizare, așa cum văzut eu în timpul seminarului.  Este vorba de Isus care bate la ușa omului. Important de notat: ușa nu poate fi deschisă din partea lui Dumnezeu, dar numai din partea omului.

În imagine se vede personajul cel mai important: Isus. În spatele ușii știm că este cineva: cel căutat și în același timp  cel care caută. Relația va avea loc numai dacă cel din înăuntru îi va deschide. De ce ? Pentru că Dumnezeu vrea o decizie, o responsabilitate liberă și personală.

Unde este catehetul? Este aproape inexistent. În imagine nu este niciun indiciu că ar fi și a treia persoană.  Și totuși el poate fi vecinul, prietenul, ruda etc, pe unde a trecut Isus și a făcut aceeași propunere. Catehetul pregătește, dar cel mai bine concluzionează Isus.

Pr. Ştefan Socaciu