Introducere

Dragii mei confrați preoți, dragi persoane consacrate, iubiți tineri, iubiți credincioși,

Iată o inițiativă minunată, pe care Comisia diecezană pentru pastorația tinerilor și a copiilor a propus-o pentru această seară, aici la Crețoaia, pentru a însufleți în voi, dragi tinerii, iubirea față de Dumnezeu și față de Biserica sa! Înaintând pe drumul Postului Mare spre marea sărbătoare a Învierii Domnului, creștinii noștri parcurg deseori, alături de Isus și de Maria, drumul greu, chinuitor, dar în același timp și mântuitor al crucii, cu cele 14 stațiuni, de la condamnarea lui Isus la moarte prin sentința nedreaptă a lui Pilat și până la depunerea trupului său neînsuflețit în mormânt; 14 stațiuni care vor să ne facă să înțelegem ce preț a trebuit să plătească Mântuitorul nostru pentru a ne revedea împăcați cu Tatăl ceresc, pentru a ne deschide poarta paradisului, pentru a ne da viața pe care am pierdut-o prin păcat.

Se povestește că regele franc Clovis, după convertirea și botezul său, ascultând într-o zi de Vinerea Mare patimile Domnului, ar fi exclamat: „Dacă eram eu acolo cu oștenii mei, nu aș fi lăsat să-l răstignească pe Isus!” Ce am fi făcut noi dacă am fi fost acolo, în acele ore de chin, în care Domnul a început să bea din cupa patimii amare, în care a străbătut străzile Ierusalimului până pe culmele Calvarului, unde, sub privirea preasfintei sale Mame, a fost răstignit și a murit? Poate că am fi fost și noi în acea mulțime care striga: „Răstignește-l! Răstignește-l!” Sau poate am fi fost asemenea Veronicăi, plină de milă văzând suferințele lui Isus. Sau poate asemenea lui Simon din Cirene, ajutându-l, măcar câtuși de puțin, pe Isus să-și poarte crucea. Nu știm ce am fi făcut, dar este important ca azi să nu fim, din cauza păcatelor noastre, dintre aceea care iarăși și iarăși îl condamnă pe Isus la moarte, dintre acei care-l lovesc, îl scuipă, îl batjocoresc, îl insultă, îl răstignesc. Dimpotrivă, compătimitori, să ne străduim să nu-i mărim și mai mult durerea și să-i aducem mângâiere și bucurie printr-o viață bună, după învățătura Mântuitorului.

Acest har să i-l cerem lui Isus cel Răstignit, la începutul acestei Căi a Crucii.

Încheiere

După ce am parcurs drumul crucii împreună cu Isus și cu Maria, acum doresc să mă adresez în mod special vouă, tinerilor, veniți din diferite comunități ale diecezei noastre. Ne aflăm în Anul Aniversar „Sfântul Ioan Paul al II-lea”, marele pontif care a fost atât de apropiat de tineri și care le-a spus și vă spune azi și vouă: „Voi sunteți speranța mea! Voi sunteți speranța Bisericii!” Nu dezamăgiți această speranță, nu lăsați ca lumea, cu tot ce îndepărtează de Dumnezeu, să vă înghită și, ce-i și mai rău, să vă îndepărteze de Dumnezeu și de Biserică. Luați de la societatea de azi ceea ce e bun și oferiți Bisericii și societății ceea ce este bun în voi, talanții voștri, pentru a deveni astfel pietre vii în comunitățile în care vă aflați, tineri angajați, energici, care-și dedică timpul și efortul pentru binele material și spiritual al aproapelui. În cursul vizitei pastorale, aproape în toate comunitățile m-am întâlnit cu grupurile de tineri și am rămas mulțumit de ceea ce am auzit spunându-mi-se, de ceea ce am văzut că se realizează cu ajutorul lor, că mulți dintre ei sunt enoriași activi. Evident, și o spun cu o tristețe, am auzit că sunt și tineri care s-au îndepărtat de comunitate. Prin exemplul vostru, fiți pentru ei apostoli, ca să-i aduceți înapoi în staulul lui Cristos din care au plecat. Vouă vă este cel mai ușor să faceți acest lucru, ținând cont de vârsta care vă apropie, poate de interese, de activități etc.

În Exortația apostolică a Papei Francisc adresată în mod special vouă, Sfântul Părinte vă numește „acum”-ul lui Dumnezeu, evidențiind prin această că nu doar viitorul vă aparține, ci și prezentul. Și are dreptate, pentru că, așa cum veți construi în prezent viitorul, așa îl veți avea. De voi depinde pe cel fundament construiți: pe nisip, adică pe tot ceea ce este trecător și lipsit de esență, sau pe piatră, adică pe credința, speranța și iubirea în Cristos. Sunt sigur că vă doriți un viitor mai luminos, pacific, prosper. De voi depinde! Să nu spuneți: eu nu valorez nimic, pentru că sunt prea mic pentru o lume atât de mare. Nu este adevărat: picătură cu picătură se face marea. Sfânta Maică Tereza spunea că dacă eu fac o faptă bună și tu faci o faptă bună, deja sunt două.

Dragi tineri, în tumultul lumii în care trăim, printre obligații școlare, academice sau de serviciu, nu uitați niciodată să găsiți timp și pentru Dumnezeu, pentru că cu cât mai mult timp îi oferiți acum, cu atât mai multă plăcere el vă va dărui veșnicia. Și să nu mai uitați să-i și mulțumiți pentru toate binefacerile pe care el vi le dăruiește. Iar cea mai bună mulțumire este trăirea unei vieți tinerești după modelul pe care vi-l oferă tânăra de la Nazaret, preasfânta Fecioară Maria.