La 16 septembrie 2015, în Țara Sfântă, și-a încheiat lucrările Adunarea plenară a Consiliului Conferințelor Episcopale Europene, la care a participat și episcopul de Chișinău, ES Mons. Anton Coșa. Ca rezultat al lucrărilor din anul acesta, care au avut ca temă „Biserica în diferite țări europene: bucurii și suferințe”, a fost emis următorul mesaj:
Mesajul Adunării plenare
a Consiliului Conferințelor Episcopale Europene
Țara Sfântă 2015
Președinții Conferințelor Episcopale din țările europene, în cadrul Adunării plenare din Țara Sfântă (11-16 septembrie 2015), își exprimă apropierea lor de credincioși și îi mulțumesc patriarhului de Ierusalim pentru invitație. De asemenea, mulțumesc călugărilor, în acest an dedicat vieții consacrate, și tuturor creștinilor pe care i-au întâlnit în această țară, pentru mărturia lor de credință și pentru grija pentru locurile sfinte ca locuri ale memoriei creștine și a unui cult viu. Prin acest pelerinaj al lor în Țara Sfântă, episcopii au dorit, de asemenea, să încurajeze pelerinajele în țara lui Isus pentru reînnoirea credinței și susținerea creștinilor din aceste regiuni.
Venind aici, prelații europeni au dorit, de asemenea, să reînnoiască înrădăcinarea lor în Cristos într-un moment în care Europa cere Bisericii, chiar dacă nu întotdeauna în mod conștient, să anunțe fără teamă și cu bucurie noutatea vieții în Cristos care este evanghelia. Exortația apostolică Evangelii gaudium a Papei Francisc a fost deseori amintită drept un îndemn la reînnoirea pastorală. Și Jubileul Îndurării este un dar pentru Biserică și o ocazie de har pe care comunitatea creștină, împreună cu păstorii ei, l-a primit ca pe un timp al convertirii spirituale și al unui nou elan misionar.
Privind bucuriile, suferințele și provocările Bisericii în diferite țări s-a observat marea mișcare a popoarelor: fugari, refugiați, imigranți. Disperarea nu are margini. Complexitatea acestui exod, cu diferențierile sale inevitabile, cere din partea tuturor statelor, ale căror situații sunt în mod radical diverse, multă atenție, cu scopul de a răspunde cu promptitudine necesităților ajutorului imediat și de primire a persoanelor dispersate din cauza războiului, a persecuțiilor, a sărăciei. Statele, prin intermediul instituțiilor necesare, trebuie să mențină ordinea publică, să garanteze dreptatea pentru toți și să dea dovadă de o disponibilitate generoasă față de cei care cu adevărat sunt în nevoie, în perspectiva chiar și a unei integrări respectuoase și de colaborare. Mare este angajamentul Bisericii care, conform indicațiilor Sfântului Părinte Francisc, colaborează cu statele, primii responsabili ai vieții sociale și economice a popoarelor lor. Multele experiențe care acționează deja încurajează continuarea și intensificarea oricărui efort. Dată fiind complexitatea situațiilor și amploarea tragediilor umanitare, sperăm că și ONU va lua în considerație situația și va ajunge la soluții eficiente nu numai în ceea ce privește prima primire, ci și țările de proveniență ale migranților, adoptând măsuri adecvate pentru a pune capăt violenței și a construi pacea și dezvoltarea tuturor popoarelor. Pe lângă aceasta, pacea în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord este vitală pentru Europa, la fel cum este decisiv să se ajungă cât mai repede la o adevărată pace pe continentul însuși, începând de la Ucraina.
Orientul Mijlociu, care suferă conflicte, diviziuni și războaie, are nevoie de dreptate și de stabilitate în diverse regiuni și la diverse popoare: episcopii reafirmă că dialogul și dezvoltarea sunt adevăratul nume al păcii. Garantând egalitatea cetățenilor, statele și societățile din Orientul Mijlociu, bogate în propriile patrimonii culturale și religioase, ar putea fi, pentru comunitatea internațională, un exemplu de conviețuire. În Țara Sfântă, comunitatea creștină contribuie în mod cu totul special la edificarea păcii, a înțelegerii și a culturii iertării, fără de care nu există coeziune socială. În special, episcopii speră că situația delicată din zona Cremisan își va găsi soluția adecvată în respectul față de drepturile familiilor, ale proprietăților lor, și față de cele două comunități religioase ca și de misiunea lor educativă.
S-a observat puternic necesitatea respectării libertății religioase, drept uman fundamental fără de care celelalte drepturi se arată fragile. Dovada acestui fapt este persecuția creștinilor, mulți dintre care și-au dat viața cu o mărturie exemplară de credință: pentru ei ne rugăm, pentru ei întreaga noastră apropiere fraternă și admirație. Pe lângă aceasta, secularizarea în curs în țările europene tinde să limiteze religia la sfera privată și la marginile societății. Intră aici dreptul fundamental al părinților să-și educe propriii copii conform convingerilor lor. Pentru ca această libertate să fie posibilă este necesar ca școlile catolice să-și poate îndeplini sarcina educativă în favoarea întregii societăți având parte de orice sprijin oportun. Episcopii europeni reafirmă acest drept înnăscut și pentru Țara Sfântă și sunt solidari cu păstorii și familiile preocupate de educația propriilor copii.
O temă ce a revenit frecvent și care leagă Adunarea de apropiatul sinod este cea a familiei. Acesteia i-a fost reafirmată frumusețea umană și creștină și realitatea sa universală: tată, mamă, copii. O preocupare specială este scăderea demografică ce se înregistrează în toate țările europene. La Nazaret, președinții conferințelor episcopale, alături de familiile locale, s-au rugat pentru sinod, iar aceste familii, împreună cu parohii lor, i-au asigurat că în timpul sesiunilor se vor ruga zilnic, în Bazilica Bunei-Vestiri, pentru papă și episcopii adunați la Roma.
Biserica crede cu fermitate în familia bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie: ea este celula de bază a societății și a comunității creștine. Nu se înțelege de ce diferitele realități de conviețuire trebuie tratate în același fel. O preocupare specială este tentativa de a aplica „teoria gender”: este un proiect al „gândirii unice” care tinde să colonizeze și Europa și despre care deseori a vorbit Papa Francisc. Biserica nu acceptă „teoria gender” pentru că este expresia unei antropologii contrare adevăratei și autenticei valorizări a persoanei umane.
În perspectiva Anului Îndurării, păstorii și-au reînnoit angajamentul pentru adevărata fericire și destinul omului. De aceea, asemenea primilor apostoli, se adresează omului european și statelor cu cuvântul evangheliei, conștienți că doar în Isus Cristos găsesc răspunsul la întrebările profunde ale inimii și se împlinește pe deplin umanismul european.
