Dragi confrați întru preoție, dragi persoane consacrate, iubit popor al lui Dumnezeu!

 

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că și anul acesta, de Solemnitatea Nașterii Domnului, am ocazia să vă transmit un mesaj de încurajare, un cuvânt de salut și felicitare, dorind din toată inima ca întreaga noastră comunitate diecezană să aibă parte de roade bogate, de har și binecuvântare.

Ca și cu alte ocazii, și de data aceasta m-am întrebat, oare ce reprezintă pentru credincioșii noștri această sărbătoare? Am avut chiar ocazia să pun această întrebare unora dintre voi, și vă mărturisesc că am primit răspunsuri pe care le-am ascultat cu satisfacție, întrucât unele erau chiar frumoase și concrete, mai ales acelea care ating esența a ceea ce reprezintă cu adevărat Crăciunul. Da, este adevărat! Totul pornește de la iubirea lui Dumnezeu. Fiind un tată bun, el nu-și abandonează niciodată copiii. El „ne-a iubit atât de mult încât ni l-a trimis pe Fiul său” (cf. In 3,16). Iar Crăciunul celebrează tocmai această apropiere a lui Dumnezeu față de noi. În fiecare an de Crăciun, suntem chemați să-l primim între noi!

Acesta este adevărul! Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, ni s-a alăturat pe cale, a devenit unul dintre noi, asemenea nouă în toate, afară de păcat, cu adevărat inocent. El, fiind neprihănit și nevinovat, nu s-a lăsat deloc târât prin mlaștina păcatelor noastre, și, tocmai datorită acestei calități, este capabil să ne întindă acea mână salvatoare care ne scoate din noroiul în care, din diferite motive, ne-am împotmolit.

În acest sens, a trăi Crăciunul înseamnă mai mult decât doar a ne aminti de un eveniment din trecut. Este cu mult mai mult chiar decât un eveniment care ne vorbește despre o speranță care încă așteaptă să se împlinească. Pe de altă parte, este adevărat că timpul în care trăim este plin de multe dificultăți care fac viața noastră amară: nedreptăți de tot felul, relații dificile în multe familii și în societate, individualism, egoism, criză economică, boli, moarte. Este firesc să ne întrebăm: poate oare acest Prunc să aducă într-adevăr dreptatea și pacea?

Sfântul Augustin spunea că „Dumnezeu te-a creat fără tine, dar nu te va mântui fără tine”, ceea ce înseamnă că Dumnezeu a voit să înfăptuiască opera de răscumpărare a omului nu de unul singur, ci și cu colaborarea umană, dându-ne și nouă posibilitatea să ne implicăm în această lucrare divină. Cu toate acestea, mai persistă încă în mulți neîncrederea în promisiunea mântuirii, prevestită de atâtea ori prin profeții veterotestamentari și despre care Noul Testament ne spune că s-a realizat odată cu nașterea acelui Prunc smerit la Betleem, la periferia Imperiului Roman, cu 2000 de ani în urmă, dar care a murit treizeci și trei de ani mai târziu, fiind condamnat la moartea pe cruce.

Dragii mei, acel Prunc pe care îl sărbătorim la Crăciun a venit în lume pentru a da mărturie în fața oamenilor despre iubirea Tatălui, iar în toată existența sa pământească le-a indicat drumul vieții adevărate. Ne-a asigurat pe toți că putem intra în viața lui Dumnezeu, propunându-ne să avem încredere în iubirea lui și invitându-ne să ne iubim și noi unii pe alții așa precum el însuși ne-a iubit. Ne-a deschis un drum nou, desigur îngust și anevoios, dar singurul drum adevărat al vieții.

Această propunere a sa este validă și pentru noi astăzi. El continuă să fie prezent, în tăcere, în fiecare om, îndeosebi în cei care suferă și sunt lăsați la marginea societății, și ne cere să conștientizăm, să-l recunoaștem și să-l acceptăm prin fapte concrete de caritate, contribuind astfel la nașterea unui nou raport, de oameni noi, care nu ține cont de diferențe și nu creează noi ziduri ale diviziunii.

Frații mei, trebuie să fim capabili să acceptăm în viața noastră cotidiană această inversare a valorilor, care nu este altceva decât revoluția evangheliei. Dumnezeu a manifestat-o în Fiul său, dar el așteaptă ca și noi, altoiți în el prin botez, să realizăm aceeași revoluție în realitatea noastră de fiecare zi. El vrea să fim creștini autentici, să renunțăm la diviziuni, separări, excluderi, la i-i respinge pe cei care nu sunt ca noi. Aceasta este revoluția Crăciunului pe care Dumnezeu dorește să o continue prin fiecare dintre noi astăzi. Să avem încredere în el!

Vă doresc tuturor un Crăciun sfânt și binecuvântat, iar Anul Nou care vine să fie mai bun decât acesta și să ne umple de multă bucurie!

† Anton Coşa
Episcop de Chișinău