„Cuvântul era lumina adevărată” (In 1,9)

 

 

Sărbătorim anul acesta solemnitatea Nașterii Domnului într-o perioadă marcată de multă durere și neputință, care aduce în inimile multora dintre noi deznădejde și lipsă de încredere în viitor. Și aceasta pentru că nimeni nu poate spune clar cât se va prelungi această pandemie și care vor fi consecințele sale reale pentru viața noastră. Cu toate acestea nimeni, dar mai ales creștinii, nu trebuie să uite că mereu există o rază de speranță, așa spune sfântul Augustin: „Noaptea aceasta în care trăim acum, în care se aprind pentru noi luminile evangheliei, trece și va veni ziua care este cântată în psalm: «De dimineață voi sta înaintea ta şi te voi vedea»” (Omilia 189).

Speranță și încredere, de aceste două lucruri avem fiecare dintre noi cel mai mult trebuință acum, în această „noapte” pe care o traversăm cu dificultate. Unii caută motive de speranță și de încredere în știrile care inundă ziarele, radioul, televizorul și internetul, multe dintre care sunt, cu părere de rău, fake news, agățându-se chiar și de cel mai mic indiciu că acest timp al incertitudinii va trece, că lumina de la capătul tunelului ni se va arăta cât de curând. Dar oare aici ar trebui căutat izvorul speranței și al încrederii?

Mesajul pe care vrea să ni-l transmită marea Solemnitate a Nașterii Domnului din acest an este tocmai acela de a căuta în lumina Betleemului adevăratul izvor al speranței, al mângâierii, al curajului, al încrederii că vom putea scăpa și de acest dușman al omenirii, care este coronavirusul. Să ascultăm cuvântul sfânt care va răsuna în noaptea Nașterii Mântuitorului: „Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ținutul umbrei morții a strălucit o lumină” (Is 9,1), iar această lumină nu este ceva, ci este cineva, este Isus, așa cum spune și sfântul Ioan în Evanghelia sa: „Cuvântul era lumina adevărată și s-a făcut trup și a locuit între noi” (cf. In 1,9.14).

Ce este de făcut sau ce se cere de la noi pentru a avea parte cât mai curând de sfârșitul acestei „nopți”? Să-l ascultăm și pe sfântul Paul, care le scria romanilor: „Noaptea este pe sfârșite, ziua este aproape. Așadar, să ne dezbrăcăm de faptele întunericului și să îmbrăcăm armele luminii! Să ne purtăm cuviincios, ca în timpul zilei” (Rom 13,12-13), altfel spus să facem în așa fel ca numele de creștin pe care îl purtăm să se oglindească în viața noastră, în comportamentul nostru, în cuvintele noastre. Și aici, voi apela din nou la sfântul Augustin, care ne îndeamnă: „Să fie în inimile voastre mila Cuvântului. Mama l-a purtat în pântece, noi să-l purtăm în inimă. După cum Fecioara l-a născut pe Cristos care s-a întrupat din ea, tot la fel și inimile noastre să-l nască prin credință pe Cristos... Să nu fim sterpi: sufletele noastre să fie roditoare de Dumnezeu” (Omilia 189), iar rodul cel mai important pe care-l putem aduce, sub călăuzirea Duhului Sfânt și după exemplul Mariei, este tocmai lumina, izvor de speranță și de încredere. Să privim și la exemplul păstorilor care au mers în grabă să-l găsească pe Pruncul vestit de îngeri și să ne plecăm cât mai des genunchii în fața ieslei luminoase a Betleemului, pentru că, dincolo de orice vaccin și medicament, cea mai puternică armă a creștinului împotriva oricărui rău este rugăciunea.

Preaiubiților, să ne ridicăm, așadar, privirea spre această Lumină, spre acest Prunc care „ni s-a născut, care ni s-a dat” (cf. Is 9,5) și, încrezători, să-i spunem asemenea profetului David: „Prin tine înfrunt trupele dușmane și cu Dumnezeul meu trec și peste ziduri” (Ps 18,30). Vă doresc tuturor o sărbătoare binecuvântată, iar anul care vine să ne umple de speranță, curaj și încredere în Domnul. Amin.

† Anton Coșa

Episcop de Chișinău