„Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi vor pune numele Emanuel!”,

care, tradus, înseamnă: «Dumnezeu-cu-noi»” (Mt 1,23).

Dragii mei confrați întru sfânta Preoție, dragi persoane consacrate, iubiți credincioși,

Poate pentru unii dintre noi ar putea părea un fapt banal că în fiecare an sărbătorim Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos, repetând în mod automat și aproape identic tot ceea ce am făcut și în anii trecuți. În fiecare an ne răsună în urechi aceleași colinde, aceleași lecturi sfinte, aceleași rugăciuni. În fiecare an ne pregătim pentru Crăciun și pregătim Crăciunul în același fel ca și în trecut, poate cu același brad, poate cu aceeași iesle, ne adunăm cu cei dragi în același mod, cu aceleași gesturi de tandrețe, cu aceleași cuvinte și aceleași cadouri. Mai este nevoie încă de un nou Crăciun? 

Se prea poate să existe ispita de a răspunde cu un „nu” la această întrebare provocatoare, tocmai pentru faptul că există impresia că Nașterea Domnului a devenit un fel de rutină anuală. Sau mai bine zis, am făcut noi, oamenii, din această sărbătoare o astfel de rutină, uitând poate că în centrul ei nu se află anumite gesturi sau cuvinte omenești, nu se află bradul și alte atribute care – la drept vorbind – fac această zi mai frumoasă, mai veselă. În centrul Crăciunului se află „cel mai fermecător dintre fiii oamenilor” (Ps 45,3), se află Isus, Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul făcut trup în sânul imaculat al preasfintei Fecioare Maria. El este cel care dă sens acestei sărbători, el o înveșmântează în adevărata frumusețe și o umple cu adevărata lumină; el, deși prunc, o face să fie îmbelșugată în bucurie și voie bună. De aceea, mi se par foarte grăitoare cuvintele sfântului Alfons Maria de Liguori, care scria că „mulți creștini obișnuiesc cu mult timp înainte să pregătească ieslea pentru a reprezenta nașterea lui Isus Cristos; însă puțini sunt aceia care gândesc să-și pregătească inimile pentru ca în ele să poată să se nască și să se odihnească Isus Cristos”.

De aceea, pentru ca în acest an, ca și în anii care vor urma prin mila Domnului, Crăciunul să nu ni se pară ceva banal, trăit doar pentru că așa ne este obișnuința, să-l punem în centrul sărbătorii pe Pruncul de la Betleem, care ne spune: „Iată, le fac pe toate noi” (Ap 21,5), care ne va face să simțim noutatea Crăciunului, să redescoperim din nou iubirea lui cea fără margini. Să facem ceea ce ne îndeamnă sfânta martiră Tereza Benedicta a Crucii: „Să ne punem mâinile în mâinile Pruncului divin, să spunem «da»-ul nostru la chemarea sa «urmează-mă»; doar atunci vom fi ai lui, iar viața lui divină va putea să se reverse liber în noi. Iată începutul vieții veșnice în noi”. Cum o putem face? Prin gesturi simple, însă făcute din toată inima: să ne pregătim inimile printr-o spovadă bună pentru a-l primi în ele pe Isus; să ne îndreptăm pașii spre sfintele noastre lăcașuri nu doar pentru a-l admira pe Prunc în ieslele care înfrumusețează bisericile, ci și pentru a-l contempla în cuvântul proclamat al Sfintei Scripturi și în preasfânta Euharistie; să-i mulțumim lui Dumnezeu nu doar pentru bucatele de Crăciun, ci pentru toate binefacerile sale, mai ales pentru Darul din ieslea de la Betleem; să ne amintim și de cei care sunt mai nevoiași decât noi, împărțind cu ei chiar și acel puțin pe care-l avem, căci „dar din dar se face rai”; să ne împreunăm mâinile în rugăciune și să implorăm binecuvântarea divină asupra caselor noastre, asupra țării noastre, a sfintei noastre Maici Biserici și a lumii întregi; să căutăm cu bucurie să fim cât mai mult în compania celor dragi, petrecând cu ei atât timp cât este posibil, încercând să facem din familiile noastre o icoană a Sfintei Familii. Să facem toate acestea și multe altele asemănătoare cu recunoștință că s-a născut Emanuel, adică Dumnezeu-cu-noi, iar recunoștința noastră să fie acțiunea de răspuns: „noi-cu-Dumnezeu”!

Iubiți frați și surori, sf. Roman Melodul scria, referitor la nașterea lui Isus, că „Betleemul ne-a redeschis grădina Edenului”. Ce bucurie! De aceea, să trăim această zi minunată – și nu doar această zi, ci și întregul Jubileu al Anului 2025 început solemn de Sfântul Părinte Papa Francisc la 24 decembrie prin deschiderea Porții Sfinte din Bazilica „Sfântul Petru”, iar în Dieceza de Chișinău în Duminica Sfintei Familii, la 29 decembrie, și întreaga noastră viața – așa cum ne îndeamnă sfântul Efrem Sirul: „În această zi a iertării să nu răzbunăm jignirile. În această zi a bucuriilor să nu răspândim necazuri. În această zi blândă să nu fim violenți. În această zi liniștită să nu fim irascibili. În această zi a venirii lui Dumnezeu la păcătoși, să nu se înalțe, în mintea sa, cel drept peste cel păcătos”. Așa să ne dorim să fie acest Crăciun, așa să ne dorim să fie întreaga noastră viață! Iar în asta să ne ajute mereu Pruncul sfânt, sfânta Fecioară Maria și sfântul Iosif. Amin.

Vă doresc un Crăciun plin de pace, lumină și bucurie, iar în anul 2025 care bate la ușă – an jubiliar – să reverse bunul Dumnezeu în inimile și în viețile voastre belșug de haruri.

Omnia in Christo – Toate în Cristos!