Dragi confrați întru preoție,
dragi persoane consacrate,
iubiți credincioși!

Învierea Domnului nostru Isus Cristos, pe care o celebrăm în fiecare an cu mare atenție și interes și cu participarea unui număr mare de credincioși, constituie centrul credinței noastre creștine, fundamentul revelației divine din care izvorăște întreaga noastră spiritualitate, întreaga viață liturgică, toată activitatea noastră de evanghelizare și de apostolat. An de an, Solemnitatea Învierii Domnului ne ajută să ne reînnoim credința, să intensificăm colaborarea noastră cu harul divin și să ne purificăm viața de orice pată a păcatului, pentru a deveni creștini cât mai maturi și fideli vocației noastre.

Evangheliile Învierii Domnului ne prezintă diferite mărturii și dovezi ale învierii, ne prezintă și impactul pe care aceasta a avut-o în viața diferitelor persoane și a întregii comunități apostolice, precum și noutatea pe care a adus-o în viața lor. Este clar că nici apostolii și cu atât mai puțin femeile sfinte din jurul lor nu erau convinși că învierea profețită de Isus va avea loc și, de aceea, nu se așteptau la acest deznodământ fericit. După răstignirea și moartea sa pe cruce, Isus fusese depus în mormânt și cu aceasta se credea că totul s-a terminat. De aceea, este de înțeles reacția femeilor, iar apoi și a apostolilor, care se manifestă mai întâi prin frică, disperare și neîncredere, însă care se transformă apoi într-o imensă bucurie, paralel cu trezirea sentimentului de vinovăție pentru puțina lor credință, pentru ca, în cele din urmă, să apară în toți disponibilitatea și dăruirea în împlinirea mandatului de evanghelizare primit de la Isus cel Înviat.

Și experiența noastră se poate asemăna cu cea trăită de aceste persoane în preajma mormântului în care a fost depus Isus. Prin răutatea și incredulitatea noastră, ajungem deseori să-l izgonim pe Dumnezeu din viața noastră, ucigându-l şi închizându-l într-un mormânt. De multe ori ne comportăm mai rău decât Iuda trădătorul sau fariseii și mai marii iudeilor care l-au omorât pe Isus. Însă piatra de mormânt a fost dată la o parte; Isus iese învingător şi ne ia şi pe noi împreună cu el într-o nouă călătorie spre Galileea, spre pământul făgăduinței. Este clar că, prin învierea sa, suntem iertați și transformați. De fapt, greutatea păcatelor și a dificultăților noastre a fost preluată de dânsul, pentru că iubirea lui e infinit mai mare decât suma tuturor greutăților noastre.

Unica recomandare ce ne-o face este aceea de a nu ne întoarce la viața de dinainte. Fiecare dintre noi trebuie să se descotorosească de vechile obiceiuri păcătoase; trebuie să tăiem toate legăturile cu omul vechi din noi, cu păcatele și chiar cu imperfecțiunile noastre anterioare; trebuie să ne obișnuim cu lumina, cu dragostea, cu libertatea fiilor lui Dumnezeu. Suntem atenționați că Domnul ne-o ia înainte: „Iată, merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veți vedea” (Mt 28,7).

Aceasta înseamnă că trebuie să plecăm imediat şi noi la drum, pentru că Dumnezeu ne așteaptă la locul întâlnirii. De fapt, a crede în înviere înseamnă a privi numai înainte, înseamnă a-ți accepta locul alături de Domnul, în compania tuturor celorlalți. În mod concret, putem spune că aceasta înseamnă a corespunde necesităților contemporane, a reglementa acțiunile noastre în baza provocărilor istoriei şi a solicitărilor evenimentelor cotidiene.

Dragii mei, o comunitate ce crede în învierea lui Isus crede în propria înviere, în propriul destin, își recunoaște propria situație şi este gata să se avânte cu curaj spre viitor. Ea nu-l va mai reduce pe Dumnezeu la nivelul mediocrității sale, nu va accepta să-l îngroape pe Domnul şi să-l închidă sub piatra grea a nepăsării, ci va porni spre „locul întâlnirii”, chiar dacă această călătorie e anevoioasă.

Dorindu-vă tuturor un Paște fericit, vă invit pe toți să continuăm împreună drumul nostru de credință alături de Cristos cel Înviat, sub mantia protectoare a preacuratei Fecioare Maria, Maica Bunului Sfat.

Cristos a înviat!

† Anton Coșa
Episcop de Chișinău