„Ridicându-se glorios din mormânt, Domnul nostru Isus Cristos
și-a revărsat strălucirea asupra neamului omenesc” (cf. Preconiul Pascal).
Iubiții mei frați și surori în Domnul,
Cât sunt de plăcute cuvintele Preconiului Pascal care aduc vestea cea bună, care anunță pacea și mântuirea (cf. Is 52,7) dăruită nouă de Paștele Domnului nostru Isus Cristos, adică de trecerea lui de la moarte la viață, eveniment unic în istoria omenirii, dar pe care noi, ca beneficiari ai acestei treceri, îl comemorăm, în straie de sărbătoare, an de an ca amintire perpetuă a eliberării noastre din robia păcatului și a intrării în „țara în care curge lapte și miere” (Num 13,27). De aceea, tresăltând de bucurie împreună cu oștile de îngeri, să-l aclamăm și noi pe Cel Înviat cu cântarea sfântului Ioan Damaschinul: „Glorie ție, Cristoase, dătătorul vieții, Dumnezeul nostru!”
Cuvintele Preconiului Pascal ne revelează profunda semnificație a Solemnității Paștelui pe care, ca un singur trup și un singur suflet, o sărbătorim în comuniune cu întreaga Biserică a lui Cristos.
Faptul că Isus se ridică glorios din mormânt face din Paște sărbătoarea vieții. Acest adevăr biblic este atât de frumos exprimat și în Secvența de Paști: „Moartea și viața s-au înfruntat în mod minunat: Stăpânul vieții a murit, dar acum e viu și domnește”. Este sărbătoarea vieții pentru că „Dumnezeu nu a făcut moartea și nu se complace de pieirea celor vii” (Înț 1,13). Este sărbătoarea vieții pentru că la viață revine nu doar Cristos, ci și întreaga omenire supusă morții din cauza invidiei diavolului (cf. Înț 2,24). Este sărbătoarea vieții, pentru că adevărata noastră viață este însuși Cristos cel Înviat (cf. Col 3,4).
Fiind Paștele sărbătoarea vieții, suntem chemați să fim de partea vieții într-o lume marcată mult de ceea ce sfântul Ioan Paul al II-lea numea „cultura morții”. Viața, de la zămislirea ei în sânul matern și până la finalul ei natural, trebuie prețuită, apărată, promovată, susținută. A face astfel înseamnă a trăi îndemnul lui Dumnezeu: „Alege viața!” (Dt 30,19) Așadar, să fim părtașii vieții, spunând „nu” morții. Printr-o conduită vrednică de marele dar al învierii să spunem și un „nu” ferm morții sufletului readus la viața harului prin apele botezului, prin lacrimile de căință și prin iertarea divină.
Revărsându-și strălucirea asupra neamului omenesc, Isus a făcut din Paște sărbătoarea luminii, odată ce „a suferit și, înviind primul din morți, a vestit poporului și păgânilor lumina” (cf. Fap 26,23), așa cum dă mărturie sfântul Paul. Învierea lui Cristos inaugurează „ziua pe care a făcut-o Domnul” (Ps 117,24), ziua care, datorită luminii ce irumpe din mormântul gol, „nu cunoaște apus”, după cum ne învață sfântul Augustin. Paștele este sărbătoarea luminii pentru că Isus însuși este lumina, ferită de orice pată a întunericului (cf. 1In 1,5)
Fiind Paștele sărbătoarea luminii și știind că, prin sfânta sa înviere, Mântuitorul ne-a chemat „din întuneric la minunata sa lumină” (1Pt 2,9), „să ne dezbrăcăm de faptele întunericului și să îmbrăcăm armele luminii, să ne purtăm cuviincios, ca în timpul zilei, îmbrăcându-ne în Domnul Isus Cristos”, așa cum ne îndeamnă cu iubire părintească sfântul Paul (cf. Rom 13,13-14), trăind în fiecare clipă a vieții noastre pământești în haina albă, imaculată, pe care am primit-o la botez.
Domnul ne dăruiește viața și lumina „pentru că este bun” (Ps 117,1), iar asta face ca Paștele să fie sărbătoarea milostivirii. Într-adevăr, „Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit..., ne-a readus la viață împreună cu Cristos” (cf. Ef 2,4-5). Din acest motiv, Paștele este ziua în care, mai mult decât oricând, „milostivirea Domnului umple pământul”, așa cum spunea cu secole în urmă sfântul Papă Leon cel Mare. Această milostivire este dovedită de Isus chiar în seara învierii sale, atunci când le apare ucenicilor săi și, suflând asupra lor pe Duhul Sfânt, le încredințează misiunea de a fi, pentru lumea întreaga, purtătorii milostivirii sale (cf. In 20,23).
Fiind Paștele sărbătoarea milostivirii, se cuvine să fim nu doar beneficiarii acestei milostiviri, ci, asemenea apostolilor, și împărțitorii ei, semănătorii ei, martorii ei credibili prin cuvânt și faptă. Apostola acestei milostivi, sfânta Tereza de Calcutta, spunea că „oamenii sunt flămânzi de iubire... Astăzi, în ziua Învierii Domnului, deschideți-vă inimile și iubiți cum nu ați făcut-o niciodată”. Mai mult că nici s-ar putea spune.
„Paștele nostru, Cristos, a fost jertfit” (1Cor 5,7) pentru ca să avem viață, și să o avem din belșug (cf. In 10,10), ca să nu mai umblăm în întuneric, ci în lumină (cf. In 12,46) și, având parte de bunătatea Celui bogat în îndurare, să fim milostivi precum el este milostiv (cf. Lc 6,36). Acesta este îndemnul Celui Înviat, acesta este și îndemnul meu, iubiții mei frați și surori în Domnul, pentru acest Timp luminos al Paștelui, pătruns de parfumul harului. La acesta, adaug și spusele Papei Francisc, care ne cheamă „să lăsăm ca existența noastră să fie cucerită și transformată de Înviere”, pentru ca Paștele să fie un motiv de bucurie pentru noi și pentru aproapele nostru. Amin.
Cristos a înviat!
