Prea Cucernici părinţi, dragi persoane consacrate, iubiţi credincioşi!

Anul acesta Sărbătoarea Învierii Domnului are o rezonanță aparte pentru noi, creștinii catolici din lumea întreagă, întrucât, prin voia Sfântului Părinte Papa Francisc, ne aflăm în Anul Jubiliar consacrat milostivirii divine, iar întreaga noastră activitate pastorală, liturgică și socială ne vorbește despre Dumnezeu cel plin de iubire milostivă, care l-a trimis pe Fiul său pe pământ pentru a ne răscumpăra de sub jugul păcatului. Prin patima, moartea și învierea sa Cristos ne deschide poarta mântuirii și ne dă posibilitatea să contemplăm chipul milostiv al Tatălui. Într-adevăr, Sărbătoarea Învierii lui Cristos îi cheamă pe toți creștinii care au „înviat împreună cu Cristos” (cf. Col 3,1) să-şi înalţe privirile „la cele de sus”, acolo unde Cristos cel înviat șade de-a dreapta Tatălui; acolo unde domneşte pacea şi armonia trinitară, acolo unde se respiră iubirea divină și de unde izvorăște viaţa adevărată.

Mai mult decât un eveniment istoric, învierea lui Cristos este un mister de iubire și de înnoire spirituală. Ea ne vorbeşte tuturor la suflet și ne îndeamnă să părăsim drumul pierzării, până când nu va fi prea târziu. Dumnezeu cel plin de milă și îndurare, cel care l-a înviat pe Fiul său și l-a scos din ghearele morții, este gata mereu să întindă tuturor o mână părintească spre a-i ajuta. El îl scoate pe cel căzut din mormântul păcatelor sale și îi oferă bucuria regăsirii drumului spre țel. Învierea lui Cristos ne îndeamnă să învățăm această lecție a iertării divine. Iertarea cere iertare. Dacă Dumnezeu ne-a iertat pe noi, la fel și noi trebuie să-i iertăm din toată inima pe cei care ne-au făcut rău. Cu alte cuvinte trebuie să-l urmăm și noi pe Cristos pe calea crucii, pe calea purificării prin suferință.

Poate că unii vor spune că este greu să fii astăzi un astfel de creştin, pentru că lumea consideră iertarea ca fiind o slăbiciune sau chiar o „nebunie”. Crucea lui Cristos este într-adevăr „scandal pentru iudei şi nebunie pentru păgâni”(1Cor 1,23), dar pentru cei care o acceptă ea devine putere şi înţelepciune dumnezeiască. Nu există o altă cale spre „cele de sus” decât calea crucii, a purificării spirituale; crucea acceptată în mod creştinesc conduce negreşit spre înviere; şi aceasta aduce bucuria sfântă, care este asemenea cu bucuria Învierii.

Dragi frați și surori în Domnul! Prin aceste rânduri doresc să întind şi eu mâna fiecăruia dintre voi în semn de comuniune şi reconciliere şi, în spiritul reînnoirii pascale, vreau să vă adresez tuturor celor care, împreună cu mine formaţi Dieceza de Chişinău, preoţi, surori, persoane consacrate, seminarişti, copii, tineri şi bătrâni, familii şi persoane rămase singure, urările mele de pace şi armonie întru Cel Înviat.

CRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

† Anton Coşa
Episcop de Chişinău