Cu liturgia impunerii cenuşii îşi are începutul Timpul Postului Mare, care ne îndeamnă să înfruntăm, în această situaţie prelungită de pandemie, această nouă ocazie pe care Domnul răstignit şi înviat ne-o oferă pentru a ne dispune să-i împărtăşim pătimirea. Lumina strălucitoare a gloriei pascale, adică victoria plină a iubirii, trebuie să ne facă siguri că şi în această situaţie dificilă Domnul Isus este viu printre noi şi ne poate ajuta să-i găsim sensul. Amintesc ce a spus Papa Francisc: „Mai rău decât această criză există doar drama de a pierde dorinţa de a sluji, de a face binele, de a ne închide în noi înşine” (31 mai 2020).

Papa Francisc este şi cel care, în mesajul său recent, ne invită să trăim Postul Mare „ca o cale de convertire, de rugăciune şi de împărtăşire a bunurilor noastre” şi, mai presus de toate, ca „un timp de reînnoire a credinţei, speranţei şi iubirii”. Prin cele trei puncte fundamentale ale mesajului său pentru Postul Mare, Papa Francisc ne îndeamnă să facem din Postul Mare:

– un timp al credinţei, deoarece această virtute „ne îndeamnă să primim Adevărul şi să-i devenim martori, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa tuturor fraţilor şi surorilor noastre”, precum şi „să-l primim pe Dumnezeu în viaţa noastră şi să-i permitem să «aibă locuinţa» alături de noi”. Este bine ca fiecare dintre noi să intre în sine şi să verifice dacă a sa credinţă este capabilă să primească şi să mărturisească Adevărul!

– un timp al speranţei, cea care este „ca apa vie care ne permite să ne continuăm drumul”, pentru că a spera împreună cu Isus şi datorită lui Isus „înseamnă a crede că istoria nu se termină cu greşelile noastre, cu violenţa şi nedreptăţile noastre şi cu păcatul care răstigneşte Iubirea”. Speranţa îşi găseşte puterea în reconciliere, pentru că „primind iertare, în sacramentul care se află în centrul procesului nostru de convertire, răspândim la rândul nostru iertarea: după ce am primit-o noi înşine, o putem oferi”. Trebuie să vedem clar dacă, în acest timp, avem cu adevărat această speranţă, pentru că, în caz contrar, suntem pe un drum greşit!

 

– un timp al carităţii, care este „trăită pe urmele lui Cristos, cu atenţie şi compasiune faţă de fiecare”. O caritate care „se bucură văzându-l pe celălalt crescând” şi care „suferă când celălalt este în nelinişte”. O caritate care astăzi „înseamnă a avea grijă de cei ce se află în condiţii de suferinţă, părăsire sau suferinţă din cauza pandemiei de Covid-19”.

Suntem conştienţi că perioada pandemiei, în care încă ne aflăm, nu ne-a scutit de suferinţe, temeri şi incertitudini. Dar acum sperăm că, odată cu încetinirea răspândirii coronavirusului şi cu lansarea planului de vaccinare, vom începe să vedem lumina. Să nu uităm că anul trecut nu se putea celebra, spre deosebire de anul acesta, care, cu respectarea normelor, ne permite să trăim drumul Postului Mare, alături de comunitate, până la Duminica Învierii. Aşadar, este de dorit să ne întoarcem treptat la normalitate în viaţa comunităţilor, să respectăm programul liturghiilor, să le transmitem enoriaşilor încredere şi speranţă, cu prudenţa necesară şi folosirea măsurilor de prevenire. Dacă este necesar, puteţi lua în considerare să adăugaţi încă o liturghie solemnă, informându-l pe episcop.

Rămâne în vigoarea distanţarea fizică, însă, cu siguranţă, nu cea spirituală, care trebuie să ne vadă aproape de fiecare membru al comunităţilor noastre şi, prin urmare, să nu permită virusului „lenei pastorale” să stingă în inimile noastre entuziasmul de a acţiona pastoral şi având ca obiectiv întotdeauna convertirea parohiilor.

Nu ştim când va fi posibil să fim vaccinaţi, dar avem deja vaccinul credinţei, care ne permite să depăşim orice virus spiritual care ne poate afecta conştiinţa.

Iubiţi fraţi şi surori, vă doresc tuturor un drum al Postului Mare plin de roade spirituale cât mai bogate.



† Anton Coşa 
Episcop de Chişinău