„Domnul să vă facă să creșteți şi să prisosiți în iubire
unii faţă de alţii şi faţă de toţi!” (1Tes 3,12)

Dragi confrați preoți, dragi persoane consacrate, iubiți credincioși!

După ce am celebrat Anul jubiliar pentru a comemora împlinirea a 25 de ani de existență ca Biserică particulară, la începutul acestui nou An liturgic din nou mă adresez vouă, pentru a vă invita să continuați viața voastră de credință cu și mai mult elan și dăruire, pentru a putea rămâne copii iubiți ai lui Dumnezeu. Evanghelistul Luca ne invită să trăim acest Advent ca pe o altă oportunitate pe care Providența divină ne-o oferă, ca să ne putem pregăti cât mai bine pentru nașterea Fiului său. Să nu irosim aceste zile de har, lăsându-ne orbiți de lucruri mărunte și nesemnificative, ci să ne străduim, cu toată puterea noastră, pentru lucrarea de purificare a inimii noastre, împlinind porunca iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele, întrucât a iubi este cel mai mare și cel mai nobil act pe care fiecare dintre noi îl poate face față de celălalt. Dacă e adevărat că omul este făcut să iubească și să fie iubit, nu ar trebui să ne fie greu să acceptăm cuvântul sfântului Paul adresat tesalonicenilor: „Domnul să vă facă să creșteți şi să prisosiți în iubire unii faţă de alţii şi faţă de toţi!” (1Tes 3,12).

Timpul Adventului este așteptarea Aceluia care ne învață să iubim, a Aceluia care „este iubire”, iubire întrupată, iubire activă, iubire gratuită, dar făcut omenirii de Tatăl ceresc. În același timp, această Iubire întrupată ne arată ceea ce poate distruge sensul iubirii din noi. Tocmai de aceea, pe parcursul acestui timp de pregătire, profetul Isaia ne va îndemna cu insistență să ne purificăm inimile și să ne întoarcem cu fața spre Creator, pentru a fi pregătiți să-l primim pe cel care este „icoana Dumnezeului nevăzut” (Col 1,15). Cu venirea sa, Cristos ne amintește de importanța iubirii, de necesitatea de a-i face loc în inimile noastre lui Dumnezeu și cuvântului său, de a fi deschiși și primitori față de frații noștri, mai ales față de cei care se află în nevoi, de cei care se află în mari dificultăți, de cei aflați la marginile existenței. Timpul Adventului nu trebuie utilizat doar pentru a face proiecte cum să petrecem Crăciunul, ci trebuie să fie, înainte de toate, ocazie pentru a ne vindeca rănile sufletului, pentru a primi un cuvânt de alinare, pentru a descoperi prezența reală a lui Dumnezeu în mijlocul nostru: în Euharistie, în cuvântul citit, proclamat, explicat, meditat, în rugăciune, în frații săi cei mai mici. Prin urmare, Adventul trebuie trăit într-o atitudine de așteptare și abandonare în mâinile lui Dumnezeu care devine om, cu dorința noastră sinceră de a deschide ușa inimii iubirii lui Dumnezeu care, iubindu-ne el mai întâi (cf. 1In 4,19), ne învață să iubim. Astfel, vom putem citi cu ochi noi realitatea vieții noastre.

Comunitățile noastre și fiecare dintre noi să-și cerceteze cu atenție cugetul și să răspundă la această întrebare: „Dumnezeu este mereu aproape de noi și ne vizitează în diferite feluri. Dar noi suntem punctuali la întâlnirea cu el?” Acum, în acest Timp al Adventului, putem să devenim cu adevărat prietenii lui Isus, trezind în noi dorința de a fi cât mai conformi cu învățătura sa. Dacă nu putem face lucruri mari, putem cel puțin încerca să fim consecvenți în viața noastră de creștini, și mă gândesc aici înainte de toate la participarea regulată la Liturghia duminicală, iar pentru cei care au posibilitatea, chiar și la liturghiile Rorate pe care le celebrăm în fiecare dimineață; apoi să ne împăcăm cu Dumnezeu, făcând o spovadă bună, bine pregătită prin rugăciune și reflecție profundă, în lumina cuvântului lui Dumnezeu, care ne vorbește atât de clar prin lecturile din acest timp de pregătire pentru bucuria nașterii Mântuitorului. În sfârșit, să înmulțim faptele noastre de caritate, ca să devenim martori autentici ai acelei iubiri pe care o purtăm în noi.

Un loc important în Advent îi revine Solemnității Neprihănitei Zămisliri, care, pentru noi, în acest an, ne aduce o mare bucurie, prin hirotonirea ca diacon pentru dieceza noastră a seminaristului Gabriel Cochiorca. De aceea, vă îndemn să-l însoțim cu rugăciunea noastră, dar mai ales să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru acest dar pe care ni-l face, încă un semn concret al iubirii sale față de Biserica noastră locală.

Ne încredințăm Domnului care vine și care ne educă asemenea unui Învățător iscusit. Invocăm mijlocirea Neprihănitei Fecioare Maria, Maica Bunului Sfat, pentru a parcurge cu cât mai mult folos sufletesc acest Advent. Vino, Doamne Isuse! Maranatha!

† Anton Coșa
Episcop de Chișinău