Nimeni nu se poate salva singur.
A reporni de la COVID-19 pentru a trasa împreună cărări de pace
"Cât despre timpul şi momentul acela, fraţilor, nu aveţi nevoie ca să vi se scrie, căci voi înşivă ştiţi precis că ziua Domnului vine ca un hoţ în timpul nopţii" (1Tes 5,1-2).
1. Cu aceste cuvinte, Apostolul Paul invita comunitatea din Tesalonic pentru ca, în aşteptarea întâlnirii cu Domnul, să rămână fermă, cu picioarele şi inima bine plantate pe pământ, capabilă de o privire atentă asupra realităţii şi asupra evenimentelor istoriei. De aceea, chiar dacă evenimentele din existenţa noastră apar aşa de tragice şi ne simţim împinşi în tunelul întunecat şi dificil al nedreptăţii şi al suferinţei, suntem chemaţi să ţinem inima deschisă la speranţă, încrezători în Dumnezeu care se face prezent, ne însoţeşte cu duioşie, ne susţine în trudă şi, mai ales, orientează drumul nostru. Pentru aceasta, Sfântul Paul îndeamnă constant comunitatea să vegheze, căutând binele, dreptatea şi adevărul: "Să nu dormim precum ceilalţi, ci să veghem şi să nu ne pierdem cumpătul" (5,6). Este o invitaţie de a rămâne treji, de a nu ne închide în frică, în durere sau în resemnare, de a nu ceda în faţa distragerii, de a nu ne descuraja, ci de a fi ca santinele capabile să vegheze şi să perceapă primele lumini ale zorilor, mai ales în orele mai întunecate.
2. COVID-19 ne-a făcut să ne prăbuşim în inima nopţii, destabilizând viaţa noastră obişnuită, punând în dezordine planurile noastre şi obişnuinţele noastre, răsturnând aparenta linişte chiar şi a societăţilor mai privilegiate, generând dezorientare şi suferinţă, provocând moartea atâtor fraţi şi surori ai noştri.
Împinşi în vârtejul de provocări neprevăzute şi într-o situaţie ce nu era complet clară nici din punct de vedere ştiinţific, lumea sănătăţii s-a mobilizat pentru a alina durerea multora şi pentru a încerca să aducă remediu; la fel şi şi autorităţile politice, care au trebuit să adopte măsuri însemnate în termeni de organizare şi gestionare a urgenţei.
Împreună cu manifestările fizice, COVID-19 a provocat, şi cu efecte pe termen lung, o indispoziţie generală care s-a concentrat în inima atâtor persoane şi familii, cu repercusiuni care nu pot fi neglijate, alimentate de perioadele lungi de izolare şi de diferite limitări de libertate.
În afară de asta, nu putem uita cum pandemia a atins unii nervi descoperiţi ai ordinii sociale şi economice, făcând să apară contradicţii şi inegalităţi. A ameninţat siguranţa de muncă a multora şi a agravat singurătatea tot mai răspândită în societăţile noastre, îndeosebi cea a celor mai slabi şi a săracilor. Să ne gândim, de exemplu, la milioanele de muncitori informali în multe ţări ale lumii, rămaşi fără loc de muncă şi fără niciun sprijin în timpul întregii perioade de izolare.
Rar indivizii şi societatea înaintează în situaţii care generează un astfel de sentiment de înfrângere şi amărăciune: de fapt, el slăbeşte eforturile făcute pentru pace şi produc conflicte sociale, frustrări şi violenţe de diferite genuri. În acest sens, pandemia pare să fi tulburat şi zonele mai paşnice din lumea noastră, făcând să apară nenumărate fragilităţi.
3. După trei ani, este momentul de a lua un timp pentru a ne întreba, a învăţa, a creşte şi a ne lăsa transformaţi, ca indivizi şi comunitate; un timp privilegiat pentru a ne pregăti pentru "ziua Domnului". Am avut deja ocazia de a repeta de mai multe ori că, din momentele de criză, nu ieşim niciodată egali: ieşim din ele ori mai buni, ori mai răi. Astăzi, suntem chemaţi să ne întrebăm: Ce anume am învăţat de la această situaţie de pandemie? Ce drumuri noi va trebui să întreprindem pentru a abandona lanţurile vechilor noastre obişnuinţe, pentru a fi pregătiţi mai bine, pentru a îndrăzni noutatea? Ce semne de viaţă şi de speranţă putem percepe pentru a merge înainte şi a încerca să facem mai bună lumea noastră?
Desigur, atingând cu mâna fragilitatea care distinge realitatea umană şi existenţa noastră personală, putem spune că lecţia cea mai mare pe care ne-o lasă ca moştenire COVID-19 este conştiinţa că toţi avem nevoie unii de alţii, că tezaurul nostru cel mai mare, deşi şi cel mai fragil, este fraternitatea umană, întemeiată pe filiaţia divină comună, şi că nimeni nu se poate salva singur. Aşadar, este urgent să căutăm şi să promovăm împreună valorile universale care trasează drumul acestei fraternităţi umane. Am învăţat şi că încrederea pusă în progres, în tehnologie şi în efectele globalizării nu a fost numai excesivă, ci s-a transformat într-o intoxicare individualistă şi idolatră, compromiţând garanţia dorită de dreptate, de înţelegere şi de pace. În lumea noastră care aleargă cu mare viteză, foarte des problemele răspândite de dezechilibre, nedreptăţi, sărăcii şi marginalizări alimentează indispoziţii şi conflicte şi generează violenţe, precum şi războaie.
În timp ce, pe de o parte, pandemia a scos la iveală toate acestea, am putut, pe de altă parte, să facem descoperiri pozitive: o întoarcere benefică la umilinţă; o redimensionare a anumitor pretenţii consumiste; un reînnoit simţ de solidaritate care ne încurajează să ieşim din egoismul nostru pentru a ne deschide la suferinţa celorlalţi şi la nevoile lor; precum şi o angajare, în anumite cazuri într-adevăr eroică, a atâtor persoane care s-au dedicat pentru ca toţi să poată depăşi cât mai bine drama urgenţei.
Din această experienţă a derivat mai puternic conştiinţa care-i invită pe toţi, popoare şi naţiuni, să repună în centru cuvântul "împreună". De fapt, împreună, în fraternitate şi în solidaritate, construim pacea, garantăm dreptatea, depăşim evenimentele mai dureroase. Răspunsurile cele mai eficace la pandemie au fost, de fapt, acelea care au văzut grupuri sociale, instituţii publice şi private, organizaţii internaţionale unite pentru a răspunde la provocare, lăsând deoparte interese particulare. Numai pacea care se naşte din iubirea fraternă şi dezinteresată ne poate ajuta să depăşim crizele personale, sociale şi mondiale.
4. În acelaşi timp, în momentul în care am îndrăznit să sperăm că noaptea cea mai rea a pandemiei de COVID-19 a fost depăşită, o nouă nenorocire teribilă s-a abătut asupra omenirii. Am asistat la apariţia unui alt flagel: un alt război, în parte comparabil cu COVID-19, dar condus totuşi de alegeri umane vinovate. Războiul din Ucraina seceră victime nevinovate şi răspândeşte incertitudine, nu numai pentru cel care este lovit direct de el, ci în mod răspândit şi nediscriminat pentru toţi, şi pentru cei care, la mii de kilometri distanţă, suferă efectele sale colaterale - este suficient să ne gândim la problemele grâului şi la preţurile carburantului.
Desigur, nu aceasta este era post-Covid pe care o speram sau o aşteptam. De fapt, acest război, împreună cu toate celelalte conflicte răspândite pe glob, reprezintă o înfrângere pentru întreaga omenire şi nu numai pentru părţile implicate direct. În timp ce pentru COVID-19 s-a găsit un vaccin, pentru război încă nu s-au găsit soluţii adecvate. Cu siguranţă, virusul războiului este mai greu de învins decât cei care lovesc organismul uman, pentru că el nu provine din exteriorul, ci din interiorul inimii umane, coruptă de păcat (cf. Mc 7,17-23).
5. Aşadar, ce anume ni se cere să facem? Înainte de toate, să ne lăsăm schimbată inima de urgenţa pe care am trăit-o, adică să permitem ca, prin acest moment istoric, Dumnezeu să transforme criteriile noastre obişnuite de interpretare a lumii şi a realităţii. Nu ne mai putem gândi numai să păzim spaţiul intereselor noastre personale sau naţionale, ci trebuie să ne gândim în lumina binelui comun, cu un simţ comunitar, adică un "noi" deschis la fraternitatea universală. Nu putem urmări numai protejarea de noi înşine, ci este ora de a ne angaja toţi pentru vindecarea societăţii noastre şi a planetei noastre, creând bazele pentru o lume mai dreaptă şi paşnică, angajată serios în căutarea unui bine care să fie cu adevărat comun.
Pentru a face asta şi a trăi în mod mai bun după urgenţa COVID-19, nu se poate ignora o realitate fundamentală: multele crize morale, sociale, politice şi economice pe care le trăim sunt toate interconectate, şi acelea pe care le privim ca probleme individuale sunt în realitate una motivul sau consecinţa celeilalte. Şi atunci, suntem chemaţi să facem faţă provocărilor din lumea noastră cu responsabilitate şi compasiune. Trebuie să revizităm tema garanţiei sănătăţii publice pentru toţi; să promovăm acţiuni de pace pentru a pune capăt conflictelor şi războaielor care continuă să genereze victime şi sărăcie; să ne îngrijim în manieră concertată de casa noastră comună şi să punem în practică măsuri clare şi eficace pentru a face faţă schimbării climatice; să combatem virusul inegalităţilor şi să garantăm hrana şi un loc de muncă demn pentru toţi, susţinându-i pe cei care nu au nici măcar un salariu minim şi sunt în mare dificultate. Scandalul popoarelor înfometate ne răneşte. Avem nevoie să dezvoltăm, cu politici adecvate, primirea şi integrarea, îndeosebi faţă de migranţi şi faţă de cei care trăiesc ca rebutaţi în societăţile noastre. Numai dedicându-ne în aceste situaţii, cu o dorinţă altruistă inspirată din iubirea infinită şi milostivă a lui Dumnezeu, vom putea să construim un mod nou şi să contribuim să edificăm împărăţia lui Dumnezeu, care este împărăţie a iubirii, a dreptăţii şi a păcii.
Împărtăşind aceste reflecţii, doresc ca în noul an să putem merge împreună preţuind ceea ce istoria ne poate învăţa. Formulez cele mai bune urări şefilor de stat şi de guvern, responsabililor organizaţiilor internaţionale, liderilor diferitelor religii. Urez tuturor bărbaţilor şi femeilor de bunăvoinţă să construiască zi de zi, ca artizani de pace, un an nou fericit! Maria Neprihănită, Mama lui Isus şi Regina Păcii, să mijlocească pentru noi şi pentru lumea întreagă!
Din Vatican, 8 decembrie 2022
Franciscus
Sursa: Ercis.ro
Traducere: Pr. Mihai Pătrașcu
