Misionarii Verbiţi pun la dispoziţia credincioşilor, începând cu 30 noiembrie 2014, un instrument biblic de reflecţie şi rugăciune săptămânal, bazat pe lecturile liturgice duminicale. Duminica în familie este numele foii biblice, care va înlocui foaia liturgică pe care au editat-o şi distribuit-o de mai mulţi ani.
Noul format (B5 - 17x24 cm) este mai mare, în culori, şi conţine rubrici de reflecţie, de rugăciune personală şi familială, cu paşi pentru o meditaţie personală şi în familie. Conţine lecturile duminicale şi propune un model de rugăciune a credincioşilor.
Foaia biblică poate fi folosită totodată şi ca un ajutor în parohii, asociaţii şi institute de viaţă consacrată din toată ţara, dacă se doreşte acest lucru, mai ales pe plan liturgic.
Pr. diacon Ștefan Lucaci, SVD