Binecuvântarea structurilor organizațiilor de caritate și a caselor parohiale este cu siguranță un prilej de întâlnire și de împărtășire a unor momente de prietenie fraternă între preoți și episcop.
Așa a fost cazul Parohiei Stăuceni, unde episcopul, împreună cu preoții și persoanele consacrate din Decanatul de Centru, s-au întâlnit pentru binecuvântarea anuală și, în aceeași zi, pentru sărbătorirea zilei de naștere a parohului, Pr. Daniel Medveș.
După binecuvântare a urmat o scurtă întâlnire cu copiii de la grădinița parohială, iar apoi cu toții s-au adunat în jurul unei mese a fraternității, pregătită cu grijă de paroh.
În aceeași zi, preoții din Decanatul de nord s-au întâlnit și ei la Bălți, așa cum se întâmplă deseori, pentru a reflecta asupra căilor pastorale, a decide noi acțiuni și apoi a se întâlni la un prânz.
„Este un moment care are importanța sa pentru cler”, a comentat PS Anton Coșa, „evenimente pe care le numim agape frățești, pentru că pentru câteva ore preotul iese din activitatea sa pastorală și dialoghează cu confrații săi, și nu numai pentru a împărtăși cu simplitate ceea ce se face, dar și pentru a zâmbi cu toții împreună”.
„Preoții”, a continuat episcopul, „au nevoie de aceste evenimente deosebite, care sunt necesare pentru a se cunoaște mai bine între ei, pentru a zâmbi și a glumi, pentru a avea o șansă de a fi împreună, după zile lungi de angajament constant în biserica parohială și în slujirea credincioșilor”.
Participarea este întotdeauna foarte sinceră, deoarece ocaziile pentru asemenea momente de fraternitate preoțească nu sunt foarte dese. La sfârșit, fiecare se întoarce în parohia sa, recuperând gândurile și preocupările care au fost puse deoparte pentru câteva ore.
Următoarea întâlnire, cel puțin pentru cei care sunt liberi de angajamentele parohiale, este sărbătoarea sfântului Ioan Bosco, în comunitatea saleziană.
C. L.