La 6 ianuarie 2021, în solemnitatea Epifaniei și cu ocazia aniversării a 21-a a consacrării episcopale, Mons. Anton Coșa a prezidat sfânta Liturghie în Catedrala „Providența Divină” din Chișinău.
Mesajele de felicitare au fost rostite de vicarul general, Mons. Cesare Lodeserto, care a rostit și predica în timpul liturghiei, precum și de credincioși ai comunității, care au oferit și un frumos dar episcopului.
Mons. Cesare Lodeserto, adresându-i episcopului cele mai calde urări, a reamintit că prezența păstorului este un dar pentru comunitate, care are, la rândul său, datoria de a-și proteja întotdeauna păstorul, ca pe un dar de la Dumnezeu.
Mons. Anton Coșa a mulțumit tuturor pentru urări și pentru amintirea în rugăciune a evenimentului, care îl vede timp de 21 de ani în fruntea comunității catolice moldovenești în calitate de episcop. În plus, episcopul a reamintit că în această zi este și aniversarea hirotonirii diaconale a Pr. Peter Coates, trecut în casa Tatălui câteva luni în urmă, și a hirotonirii preoțești a Pr. Vasili Cohanovschi, ambele celebrate de Mons. Anton.
La eveniment au participat preoți din dieceză și persoane consacrate. A fost prezent și ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Excelența Sa Bartłomiej Zdaniuk.
Link galerie foto