Readucând în memorie datele importante ale biografiei episcopului nostru, nu putem să nu amintim ziua hirotonirii sale preoțești: 25 iunie 1989. Există întotdeauna riscul ca acest eveniment să fie trecut cu vederea, pentru că suntem înclinați să ne amintim ziua consacrării sale episcopale, 6 ianuarie 2000.
 
Astăzi vrem să ne amintim – și să fie acesta motiv de rugăciune – ziua în care episcopul Anton Coșa a fost hirotonit preot de Mons. Ioan Robu, în prezent arhiepiscop emerit de București.
 
Când cineva se gândește la ziua hirotonirii sale preoțești, chiar dacă au trecut treizeci și unu de ani, ca în cazul Mons. Anton Coșa, totul pare să se fi întâmplat recent și un fior al tinereții spirituale trece prin inimă și ne mișcă.
 
Mons. Anton Coșa a trăit o scurtă tinerețe preoțească în România, la Roman, înainte de a începe o călătorie cu totul diferită la Chișinău, trimis de Mons. Petru Gherghel, în prezent episcop emerit de Iași. Restul anilor de preoție, până la episcopat, l-au văzut total angajat în Republica Moldova.
 
În această zi de sărbătoare și amintire istorică, Episcopului îi este adresată cea mai sinceră urare a noastră pentru o minunată „tinerețe preoțească”, pe care darul episcopatului îl completează și îl face și mai autentic.
 
Vă felicităm sincer cu un text preluat din sfântul Ioan Paul al II-lea, care exprimă exact starea tânărului preot: „Aceasta îi dăruiește lui Cristos umanitatea sa, astfel încât să-l folosească ca instrument de mântuire, aproape făcând din el un alt om. În caz contrar, nu se poate înțelege cum un tânăr, ascultând cuvântul «Urmează-mă!», ajunge să renunțe la tot pentru Cristos, cu siguranța că în acest fel persoana sa umană se va realiza pe deplin”.
 
Fiecare preot este un „instrument al mântuirii”, deci amintirea zilei hirotonirii preoțești înseamnă pentru fiecare preot să-și amintească misiunea la care este chemat.
 
Cele mai calde urări, Excelență, care sunteți darul lui Dumnezeu pentru această comunitate de credincioși.
 
C. L.