Astăzi, 26 octombrie, Mons. Miguel Maury Buendia, Nunțiul Apostolic pentr România și Republica Moldova, a avut o întrevedere cu Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tatiana Molcean.
Oficialii au abordat mai multe subiecte de actualitate de pe agenda bilaterală, menţionând interesul comun pentru dezvoltarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi Sfântul Scaun în diverse domenii.
Cu titlu distinct a fost menţionată importanţa vizitei în Republica Moldova a Eminenţei Sale Cardinalului Pietro Parolin, Secretarul de Stat al Sfântului Scaun, care a avut loc în perioada 14-16 septembrie 2018, rezultatele acesteia contribuind la dezvoltarea relaţiilor bilaterale.
De asemenea, a fost efectuat un schimb de opinii privind unele aspecte de pe agenda regională şi internaţională, precum şi oportunităţile de cooperare pe marginea unor subiecte de interes comun.
Mihail Țurcanu