Congregația Surorilor de Caritate ale Sfintei Ioana Antida Thouret părăsește Republica Moldova, după 14 ani de misiune în comunitățile din Grigorăuca și Petropavlovka.
Cu această ocazie, întreaga dieceză le mulțumește surorilor pentru dedicația și devotamentul cu care s-au angajatat în misiunea Bisericii de evanghelizare și slujire a celor săraci din aceste localități.
Congregația a venit în Republica Moldova în anul 2005, și pe parcursul celor 14 ani petrecuți aici, surorile s-au implicat în cele mai diverse acțiuni de caritate. Acestea au inclus vizite la domiciliu pentru bătrânii nevoiași, cateheze pentru copii și adulți, activități cu copiii de la gradinițele și scoala din aceste localități, precum și o cantină socială unde, de două ori pe săptămână, circa 40 de persoane nevoiașe aveau asigurat un prânz cald. Atât comunitatea parohială, cât și întreaga comunitate locală a întâmpinat surorile din Congregația Sfintei Ioana Antida Thouret cu drag încă de la început, iar pe parcursul anilor, atașamentul deopotrivă al comunității față de surori, și al surorilor față de comunitate, a crescut continuu.
Pe parcursul întregii perioade, șase surori din Congregația Sfintei Ioana Antida Thouret au realizat opere de caritate la Grigorăuca și Petropavlovka: sr. Nazarena Angeloni, sr.Rosella Fumagalli, sr. Maria Toma, sr. Ana Neamţu, sr. Anna Giuseppa şi sr. Tereza Gal.
La încheierea misiunii lor, surorile au lăsat amintiri de neuitat în inimile localnicilor din Grigorăuca, dar și o pagină în istoria diecezei noastre.
Mihail Țurcanu