În decursul perioadei de 23 iunie până pe 12 iulie 2014 în Moscova, la Catedrala Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioare Maria, s-a desfășurat un seminar practic - Școala Europeană de muzică sacră.
Acest proiect a fost organizat de Fundația de Binefacere „Arta bunătății”, al cărei promotor este Sora Valentina Novacovskaia. Unul dintre scopurile acestei instituții este organizarea unor programe de învățământ unicate pentru Rusia, care acordă cunoștințe și abilități în studierea muzicii sacre europene.
În cadrul acestei școli, participanții au învățat aspectele importante ale coralului gregorian, limbii latine, organul bisericesc, practica liturgică la organ, activitatea cu corul și improvizația organică.
La acest seminar intitulat „Improvizația la organ și interpretare” a participat şi directorul muzical al Catedralei „Providența Divină” Doamna Regina Nadkrenicinaia, organista și conducătoarea corului bisericesc.
Cursul a fost condus de către Frederik Meier, directorul centrului de învățământ pentru organiștii bisericești din orașul francez Metz și Iogann Trummer, decanul Institutului muzicii bisericești și rectorul Seminarului Spiritual din Graz, Austria.