Dicasterul pentru Doctrina Credinței și Dicasterul pentru Cultură și Educație au publicat Nota „Antiqua et nova”, care aprofundează relația dintre inteligența artificială și inteligența umană.

Nota Vaticanului nu este doar o chemare de a fi „mai buni”, ci un apel la acțiuni serioase și concrete, precum și o contribuție la dialogul în domeniile științific, politic și juridic.

Unul dintre obiectivele Notei este de a reflecta asupra relației dintre inteligența artificială și inteligența umană. Nota vorbește despre diferența dintre inteligența umană și cea artificială. Două aspecte sunt decisive. Primul este „corporalitatea”: inteligența umană este întrupată. Nu există minte fără un corp și un creier. Noi trăim și gândim în corpul nostru, spre deosebire de sistemele digitale care, oricât de avansate ar fi, rămân separate de această dimensiune. A doua trăsătură este „relaționalitatea”: inteligența umană se naște, crește și se dezvoltă în relații. 

Biserica este interesată de această tehnologie deoarece are un impact profund asupra vieții oamenilor și asupra relațiilor sociale. Ca o comunitate creștină, nu putem ignora instrumentele care modelează viitorul apropiat. Evident, se reiterează în Notă, nu există nicio excludere față de inteligența artificială: problema este cum să promovăm o utilizare etică și responsabilă a acestor tehnologii. 

Nota abordează, de asemenea, implicațiile etice ale utilizării inteligenței artificiale, în diferitele sfere ale vieții, subliniind riscurile și beneficiile tehnologiilor de inteligență artificială. Printre riscuri, sunt menționate efectele sociale și ecologice și lipsa de responsabilitate în utilizare. Cu toate acestea, utilizarea acestei tehnologii în sănătate, educație și securitate este pozitivă. Ideea că tehnologia poate rezolva toate problemele este o iluzie și trebuie avut grijă ca acestea să nu devină instrumente de excludere, ci oportunități de promovare a demnității și egalității.

Nota se încheie cu un citat din sfântul Ioan Paul al II-lea care reamintește întrebarea esențială: „Dacă omul, ca om, în contextul acestui progres, devine într-adevăr mai bun, adică mai matur spiritual, mai conștient de demnitatea umanității sale, mai responsabil, mai deschis față de ceilalți, în special față de cei mai nevoiași și mai slabi, mai dispus să dea și să aducă ajutor tuturor”.

Întrebarea este clară: progresul tehnologic face cu adevărat omenirea mai umană?

C. L.