În cadrul unei sfinte Liturghii în Catedrala „Providența Divină”, episcopul Anton Coșa s-a întâlnit cu comunitatea, venită să-i transmită cele mai calde urări păstorului său cu ocazia zilei de naștere. 
 
La Liturghie au participat mai mulți preoți și călugărițe. 
 
La finalul celebrării, vicarul general, Mons. Cesare Lodeserto, i-a transmis episcopului cele mai bune urări din partea întregii comunități diecezane și, cu această ocazie, a cerut iertare pentru toate momentele în care episcopul nu a fost suficient de iubit. 
 
Predica a fost rostită de Pr. dr. Petru Ciobanu, care a atras atenția asupra figurii episcopului în viața Bisericii și asupra faptului că episcopul este un semn de unitate și comuniune. 
 
Preoții din dieceză l-au felicitat deja pe episcop vineri, 17 noiembrie 2023, cu ocazia Adunării preoților, deși și în această zi de sărbătoare mulți dintre ei au dorit să-i fie alături printr-un mesaj sau altă formă de atenție. 
 
Sărbătorirea zilei de naștere este întotdeauna un prilej pentru comunitate de a-și exprima recunoștința pentru activitatea meritorie pe care PS Anton Coșa o desfășoară în beneficiul comunității de mai bine de 30 de ani, la început ca simplu preot, apoi ca administrator apostolic și episcop.

C. L.

Galerie foto