Dieceza noastră participă la întâlnirea clerului din Dresda (Germania), prin vizita, în aceste zile, în dieceza germană, a delegației clerului moldovean, compusă din vicarul general Mons. Cesare Lodeserto și reprezentantul preoților parohi, Pr. Ștefan Socaciu. Întâlnirea a avut loc în cadrul adunării anuale a preoților organizată de Dieceza de Dresda-Meiben, prezidată de episcopal local, iar delegației moldovenești i-a fost oferită posibilitatea de a prezenta Dieceza de Chișinău și, mai ales, de a mulțumi pentru colaborarea dintre cele două biserici locale. De fapt, Dieceza de Dresda-Meiben împărtășește unele proiecte ale căii comunității eclesiale din Republica Moldova. Clerul german, care a exprimat o primire familială și fraternă, a ascultat cu interes intervenția Mons. Cesare Lodeserto, punând întrebări interesante și, mai ales, înțelegând valoarea pastorală a colaborării existente. Episcopul de Dresda-Meiben, Mons. Heinrich Timmerevers, și-a amintit de vizita sa la Chișinău și prietenia care îl leagă de Preasfințitul Anton Coșa, care a dorit atât de mult ca această întâlnire să aibă loc. În cadrul diferitelor intervenții, Pr. Ștefan Socaciu a putut prezenta realitatea parohiilor din Republica Moldova și experiența pastorală a preoților parohi. Valoarea pastorală și eclezială a acestor întâlniri ca o oportunitate pentru o mai bună cunoaștere a căii pastorale a Bisericii noastre locale.