La 16 mai, când este celebrată Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop-mitropolit de București, va fi lansat proiectul ANGELUS TV, o iniţiativă pentru toţi cei care îşi doresc de mulţi ani o televiziune catolică.

 „Angelus TV” își va începe difuzarea duminică, 16 mai 2021, la ora 15.00, și va fi accesibil pe adresa www.angelustv.ro.

Este un proiect de televiziune catolică care debutează online, forma cea mai frecvent utilizată în acest moment pentru diseminarea rapidă şi eficientă a informaţiei. Această variantă trebuie favorizată în faţa celei clasice, analogice, ce va presupune un pas ulterior de realizat pentru obţinerea unei licenţe audiovizuale în vederea emiterii în reţelele de televiziune prin cablu.

Angelus TV va fi un instrument în mâinile Bisericii pentru noua evanghelizare şi unitate interconfesională, ghidat de moştenirea lăsată de Sfântul Părinte Papa Francisc şi istorica sa vizită în România: „Să mergem împreună!”.

Proiectul ca prezenta conținut audiovizual precum: CatedralaONLINE (Arhidieceza romano-catolică de București) ORA CATOLICĂ (SIGNIS România), ERCIS Media și ERCIS FM (Dieceza romano-catolică de Iași), SANCTUS LADISLAUS MEDIA (Dieceza romano-catolică de Oradea), Serviciul Media al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, Mănăstirea Sfânta Familie sau platformele cristofori.ro și scoala@iezuiti.

Episcopul de Chișinău a salutat lansarea acestui nou instrument de comunicare, care va fi cu siguranță bine primit de credincioșii moldoveni de limbă română, și, de asemenea, și-a exprimat speranța că va exista o colaborare în viitor.

„Cred că mesajul Evangheliei și informațiile despre viața Bisericii - a spus PS Anton Coșa - trebuie să treacă la comunicarea prin internet, care acum este accesibil pentru mulți. Sunt fericit de această nouă inițiativă și de apariția Angelus TV, care ar putea fi și un punct de referință pentru noi, având în vedere afinitatea limbii. Adresez un cuvânt de încurajare ÎPS Aurel Percă și tuturor celor care vor lucra pentru succesul acestui proiect din domeniul comunicației”.

C. L.