În perioada 26/27-30 decembrie 2014, s-au aflat în vizită în Dieceza de Chişinău câţiva prelaţi din Europa, prieteni ai episcopului de Chişinău, PS Anton Coşa, şi prieteni, totodată, ai Mişcării Focolarilor. Aceşti înalţi oaspeţi au fost: cardinalul Miloslav Vlk, care, până în 2012, a fost arhiepiscop de Praga (Cehia); ÎPS Jan Graubner arhiepiscop de Olomouc (Cehia); PS Andrej Glavan, episcop de Novo Mesto (Slovenia).
A devenit deja tradiţional ca după sărbătoarea Naşterii Domnului toţi aceşti prelaţi să se întâlnească în diferite episcopii, pentru câteva zile, pentru a cunoaşte îndeaproape diecezele celorlalţi, aprofundând astfel legătura de prietenie, născută în baza spiritualităţii de comuniune promovate de părintele Mişcării Focolarilor, Chiara Lubich. Oaspeţii au fost găzduiţi de Centrul European de Educaţie „Ioan Paul al II-lea”, unde au simţit şi s-au putut bucura de dragostea şi atenţia cu care au fost înconjuraţi de personalul centrului, condus de dra Elena Ajder.
Programul a inclus, pe lângă momentele de comuniune spirituală – liturghii, rugăciune comună, meditaţii şi împărtăşire sufletească –, vizite în unele parohii ale Diecezei de Chişinău, cum a fost cea din Parohia „Providenţa Divină”, unde prelaţii, alături de PS Anton Coşa, au celebrat sfânta Liturghie de la ora 10.30 în Solemnitatea Sfintei Familii de la Nazaret din data de 28 decembrie. Alte două parohii care s-au bucurat de vizita acestor prieteni ai păstorului Diecezei de Chişinău au fost Tiraspol şi Bender, în aceeaşi zi de duminică. Memorabilă pentru cei trei oaspeţi a fost vizitarea faimoaselor galerii ale beciurilor din Cricova, simbol al vinificaţiei moldoveneşti.
Cardinalul şi cei doi episcopi care l-au însoţit au rămas impresionaţi de realităţile diecezei noastre, de dinamicitatea ei, de tinerii care participă la programele şi activităţile propuse de păstori, de infrastructura diecezană, toate semne ale unei credinţe vii care îi animă pe credincioşii diecezei.
A consemnat pr. Petru Ciobanu