Iată a sosit Crăciunul, ni s-a născut Mântuitorul, care ne-a adus din ceruri adevărata pace. Bucurați-vă în Domnul! Cu aceste cuvinte i-a salutat în seara zilei de 24 decembrie 2016 Preasfințitul Anton Coșa pe numeroșii credincioși adunați în Catedrala „Providența Divină” din Chișinău la Liturghia Vigiliei Sărbătorii Nașterii Mântuitorului, care, în sunetul clopotelor, a început la ora 20.00, punând prin aceasta capăt celor patru săptămâni de pregătire spirituală caracteristică Adventului.
În semiobscuritatea sfântului lăcaș, procesiunea, formată din adorante – dintre care una purta Pruncul –, ministranți, diacon, preoți și episcop, s-a îndreptat spre ieslea amenajată în catedrală, unde Preasfințitul Anton a așezat Pruncul, în fața căruia s-a recules câteva momente. După proclamarea lecturilor sfinte, la predică, păstorul diecezei a vorbit despre bucuria pe care suntem chemați fiecare s-o trăim și s-o vestim și celor care încă nu-l cunosc pe Prunc ori s-au îndepărtat de el. De asemenea, a menționat Preasfințitul, citându-i pe sfinții părinți ai Bisericii, că Sărbătoarea Nașterii lui Cristos este sărbătoarea lui Dumnezeu pentru oameni, pentru toți, fără excepții, pentru că iubirea lui Dumnezeu se manifestă tuturor oamenilor, nu numai unui anumit grup sau națiune.
Înainte de binecuvântarea finală, Pr. Mihai Balan a binecuvântat tradiționalele oplatki, pe care apoi, după sfânta Liturghie, credincioșii le-au frânt între ei, ca simbol al împărtășirii bucuriei că s-a născut Isus.
A doua zi, 25 decembrie 2016, sfintele liturghii au fost celebrate la orele 9.00, 10.30 și 12.00, cea de la 10.30 fiind prezidată de Preasfințitul Anton. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr. Mihai Balan, care a explicat importanța pentru fiecare dintre noi că Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi, adevăr pe care, asemenea păstorilor, trebuie să-l purtăm și noi în lume.
A doua zi a Crăciunului, 26 decembrie 2016, în Sărbătoarea sfântului Ștefan, primul martir. după sfânta Liturghie de dimineață, în sala mare a casei parohiale a avut loc un program artistic pentru copii, cu o scenetă despre Nașterea Mântuitorului, pregătită pentru cei mici de tinerii parohiei. A impresionat, ca de obicei, mini-concertul de colinde susținut de două familii din Calea Neocatecumenală. La sfârșit, fiecare copil a primit de la Moș Crăciun un cadou.
O stațiune importantă în această Octavă a Crăciunului a fost ziua de 30 decembrie, când Biserica a celebrat Sfânta Familie de la Nazaret: Isus, Maria, Iosif. În cadrul celor două sfinte liturghii celebrate în catedrală, soții prezenți, în fața preotului și a comunității, și-au reînnoit făgăduințele de la Căsătorie, iar după sfânta Liturghie de seară a avut loc și o adorație euharistică pentru familii, în cadrul căreia fiecare familie s-a consacrat Preasfintei Inimi a lui Isus. În amintirea acestei zile, fiecare credincios a primit câte o iconiță cu Familia de la Nazaret.
Penultima zi a Octavei a fost și ultima zi a anului civil 2016, moment propice pentru fiecare să reflecteze asupra valorii timpului. După sfânta Liturghie de seară, în semn de mulțumire pentru anul care-și trăia ultimele ore, a fost intonat imnul Te Deum, iar începând cu ora 23.45 a avut loc și o scurtă adorație euharistică, anul nou 2017 fiind întâmpinat în prezența lui Isus și în sunetul clopotelor catedralei.
Duminică, 1 ianuarie 2017, în Solemnitatea sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, și prima zi a anului civil 2017, Preasfințitul Anton Coșa a prezidat sfânta Liturghie de la ora 10.30, cuvântul de învățătură fiind adresat credincioșilor de Pr. diacon Edgar Vulpe, care a vorbit despre importanța și puterea binecuvântării, binecuvântare prin care primim și înfierea, înfiere care nu ar fi fost posibilă fără Maria, Maica lui Dumnezeu.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această Octavă a bucuriei, iar tuturor cititorilor noștri le dorim multe haruri și un an nou plin de împliniri!
Pr. Petru Ciobanu