Domnul nu ne dă doar harul Botezului, al Mirului şi al Euharistiei, ci, deoarece este vindecătorul sufletelor, ştie că ne putem îmbolnăvi prin păcat, de aceea ne oferă şi iertarea, care nu este un dar oarecare, ci este un supradar, adică unul dintre cele mai mari şi mai consolatoare daruri dintre câte pot exista. „Domnul nostru Isus Cristos, tămăduitorul sufletelor şi al trupurilor, cel care a iertat păcatele paraliticului şi i-a redat sănătatea trupului, a vrut ca Biserica sa să continue, prin puterea Duhului Sfânt, lucrarea de vindecare şi mântuire chiar printre propriii ei membri. Acesta este scopul celor două sacramente de vindecare: sacramentul Pocăinţei şi Ungerea bolnavilor” (CBC 1421).
Evanghelia lui Marcu face referire la vindecarea paraliticului: „Văzând credinţa lor, Isus i-a spus celui paralizat: «Fiule, îţi sunt iertate păcatele!» Stăteau acolo unii cărturari care se întrebau în inimile lor:«De ce vorbeşte acesta astfel? E o blasfemie! Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?». Îndată ce a cunoscut Isus în duhul său că ei se întreabă astfel în sine, le-a spus: «De ce gândiţi astfel în inimile voastre? Ce este mai uşor: a spune celui paralizat «Păcatele îţi sunt iertate!», sau a spune «Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!»? Însă, ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ – i-a spus celui paralizat – îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!» El s-a ridicat şi îndată, luându-şi targa, a ieşit în văzul tuturor aşa încât toţi erau uluiţi şi-l preamăreau pe Dumnezeu, spunând: „Niciodată nu am văzut aşa ceva” (Mc 2,5-12).
Conciliul Vatican II, vorbind de acest sacrament, spune: „Cei ce se apropie de sacramentul Pocăinţei dobândesc de la mila lui Dumnezeu iertare pentru ofensa adusă şi în acelaşi timp sunt reconciliaţi cu Biserica, pe care au rănit-o prin păcat şi care, prin dragostea, exemplul şi rugăciunea ei, colaborează la convertirea lor” (LG 11).
Acest sacrament numit şi Sacramentul convertirii, pentru că realizează o schimbare profundă în sufletul nostru: de la egoismul nostru, ne întoarcem la Dumnezeu şi mergem către domnul, care ne-a creat şi ne-a salvat. Realizăm astfel invitaţia lui Ioan Botezătorul: „Convertiţi-vă, schimbaţi cale şi faceţi pocăinţă!”. Acest sacrament numit şi Sacrament al convertirii, pentru că, părându-ne rău de ceea ce am făcut, și hotărâți de a nu le mai repeta, ne mărturisim celui care reprezintă Biserica păcatele noastre, pentru a primi iertarea.
Este numit și Sacramentul reconcilierii sau Sacramentul iertării, pentru că ne împacă cu Dumnezeu și cu Biserica; ne oferă iertarea lui Dumnezeu, realizând astfel afirmația sfântului Paul: „Lăsaţi-vă împăcaţi cu Dumnezeu” (2Cor 5,20); Şi aşa eraţi unii dintre voi, dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost justificaţi în numele Domnului Isus Cristos şi în Duhul Dumnezeului nostru (1Cor 6,11). Suntem, într-adevăr, cu toţii păcătoşi, fără nici o excepţie: Dacă spunem că nu avem păcat, – ne spune sfântul Ioan – ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi. (1In 1,8).
Primul cuvânt pe care Isus îl spune la începutul predicii sale este acesta: „S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”. ( Mc 1,15). Invitaţia la convertire este începutul drumului către Dumnezeu; este un adevărat sacrament, pe care Isus îl oferă Bisericii în ziua învierii sale: „Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi… Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.( In 20,21-23).
Mons. Cesare Lodeserto
