Încă de dimineață devreme, Preasfințitul Anton Coșa i-a transmis Papei Benedict cele mai calde urări ale comunității catolice din Republica Moldova cu ocazia zilei sale de naștere.

Iată expresiile dorințelor bune: „Îl lăudăm pe Domnul pentru darul pe care l-a oferit Bisericii prin pontificatul său, și astăzi pentru darul rugăciunii sale tăcute, care pentru toți este o mărturie a fidelității umile. Îi dorim sănătatea necesară pentru a continua să fie o referință înțeleaptă pe calea credinței. Această comunitate așteaptă binecuvântarea sa paternă, care ne însoțește în acest timp, și care necesită o credință profundă și o comuniune eclezială autentică „.

În ciuda condiției de „emerit”, Biserica este întotdeauna aproape de Papa Benedict și mai ales recunoscătoare pentru ceea ce a făcut în decursul pontificatului său și, de asemenea, în îndrumarea Congregației pentru Doctrina Credinței.

Joseph Ratzinger s-a născut pe 16 aprilie 1927, și din 2013 s-a „retras” într-o viața privată la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Grădinile Vaticanului, unde s-a dedicat constant lecturii și rugăciunii.

Secretarul său personal, Mons. Georg Gaenswein, a făcut cunoscut faptul că Sfântul Părinte Emerit se simte bine, chiar dacă va trăi o zi de naștere diferită de cele obișnuite, fără vizite, ținând cont de situația actuală. Chiar Papa Francisc însuși, mereu atent la predecesorul său, va trebui să se limiteze la exprimarea dorințelor sale printr-un apel telefonic.