Papa a ținut audiența generală de miercuri, 2 septembrie, pentru prima dată în prezența credincioșilor după șase luni, din cauza măsurilor restrictive impuse de pandemie, nu în Piața Sfântul Petru, ci în curtea „Sfântul Damasus” din Palatul Apostolic.
Audiența a inclus și un apel din suflet pentru Liban, și anunțul unei zile de rugăciune și post universale, anunțată la 4 septembrie.
 
„La o lună după tragedie – a spus Papa – gândurile mele se îndreaptă către Libanul drag și această populație aspru încercată. Libanul nu poate fi abandonat, reprezintă ceva mai mult decât un stat: este un mesaj de libertate, un exemplu de pluralism atât pentru Est, cât și pentru Occident. Nu putem permite ca această moștenire să se piardă”.
 
Apoi, referindu-se în special la locuitorii din Beirut, astfel încât aceștia să nu-și abandoneze casele și comunitățile și păstorii locali, Papa a îndemnat să se fere exemple de sărăcie – „fără lux” – alături de oamenii care suferă. La sfârșitul audienței, Sfântul Părinte i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să se ridice împreună cu el și să se roage în tăcere pentru Liban, încredințând țara cedrilor ocrotirii Fecioarei Maria.
 
C. L.